Nu cunosc prin ce mişcări, prin relaţii sau portiţe,
Lupul fu numit profesor la o clasă de oiţe.
Înţolit cu frac, cu vestă, cu papion, cu joben,
Lupul profesa asiduu şi în clasă şi-n teren.
Într-o zi le zise profu’: – Mânca-v-ar tata pe voi,
Vreau să vă formez să fiţi nişte-adevărate oi!
Vreau să vă daţi interesul să învăţaţi de la mine
Cum trebuie să urmaţi calea vieţii către bine.
Să luaţi la cunoştinţă de pericolele vieţii,
Care vă pasc de cu seară până-n pragul dimineţii.
Despre pajiştea cu iarbă, despre jivine pitite,
Care gândesc din tufişuri să v-atragă în ispite…
Vreau să ştiţi că în pericol sunteţi zilnic, fiecare,
Doar eu fiind pentru voi ca o sigură, salvare!
Nu numai eu stau cu gândul, mereu să vă ocrotesc,
Se gândesc şi fraţii mei, întreg neamul meu lupesc!
Prin urmare şi-aşa deci, dragi elevi, drage eleve,
Să nu cârtiţi, nu mişcaţi sau să uneltiţi prin greve!
Deci, tot ce voi spune eu, aş dori a se-nţelege,
Că e spre binele vostru şi e literă de lege!
În concluzie, copii, ca s-ajungeţi fericiţi,
Să sfârşiţi în faţa noastră pe nişte grătare, … fripţi!
Apoi, lupul cu grimase, se întoarse spre-o mioară
Ce părea mai răsărită şi în clasă şi-n afară:
– Să zicem, nu vrei grătarul, cu ce-ai vrea să te ocupi?
– Aş vrea s-ajung profesoară, ştiţi, la o clasă de … lupi!