spot_img
24.1 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 25, 2024
Altele
    AcasăRaspunsuriCredeţi că ne promovăm suficient valorile?

    Credeţi că ne promovăm suficient valorile?

    „Promovarea valorilor…un subiect de dezbatere cu scântei, mai ales acum în democraţie când nu mai există criterii de promovare a conducătorilor şi fiecare dintre noi ne hiperevaluăm. Napoleon Bonaparte spunea că « mulţi oameni, ca şi cifrele capătă valoare numai prin poziţia lor ». Stiţi ce valoare capătă un zero înaintea sau în spatele altor cifre? Promovarea adevăratelor valori se face cu totul întâmplător, regula generală fiind alta. Dacă pentru lucruri există criterii de evaluare, aparate şi unităţi de măsură, pentru oameni nu s-au descoperit încă instrumentele şi unităţile de măsură ale valorii fiecăruia dintre noi, fiindcă noi fiinţele cerebrale suntem potenţiale valori nelimitate. La om, doar puterea fizică este măsurabilă şi limitată la 50W, cea intelectuală se apreciază cum spunea Napoleon, cu cuvintele mele: nu contează cine-ai fost, mintea-ţi vine după post. Din toată perioada unei vieţi oricât de contestată ar fi, şcoala este cea mai corectă balanţă de promovare. În şcoală promovarea în clasele superioare, în liceu sau facultate se face totuşi pe bază de note iar premianţi sunt cei care au notele cele mai mari la toate materiile, inclusiv purtarea. În şcoală nu am văzut elevi slabi fiind premiaţi şi elevi buni rămânând repetenţi. În acelaşi timp există şi excepţii, când în şcoală se practică nişte criterii de promovare nedrepte: note obţinute prin copiere, prin şoptit, prin cumpărare, prin relaţii şi trafic de influenţă. Cu aceste practici păşesc în viaţă absolvenţii şcolilor româneşti, care îi ajută pe mai departe în promovare. Din aceste motive, în viaţă întâlnim oameni de nota 2 în fotolii de nota 10 şi oameni de nota 10 trăind emoţii, în picioare, pentru dobândirea unor drepturi, în anticamera sfertodocţilor. Nu aş dori să fiu înţeles că generalizez criteriile de promovare a valorilor ca frustrat, fiindcă eu am primit uneori promovările la care nu am aspirat niciodată. Fiecare dintre noi reprezentăm o valoare, suntem buni de ceva, dar nu de orice. Nu ştiu dacă este o coincidenţă, dar, privind la televizor constat că foarte mulţi dintre cei promovaţi nu se asortează mental, moral, doctrinal cu fotoliul ocupat. Nu asta e problema, dacă nu ar încurca pe cei competenţi, fiindcă cel mai mare pericol pentru o societate este atunci când proştii încep să devină harnici. Puterea, banii şi democraţia ne-au dezumanizat, ne-au diabolizat, ne-au drogat pe majoritatea dintre noi. Aşa suntem noi gorjenii, am vrea ca maşina să aibă toate locurile în faţă” Nicu Bercea

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: