spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, octombrie 5, 2024
Altele
    AcasăSportȘase medalii cucerite de atletele gorjene la Campionatul Național de Alergare Montană

    Șase medalii cucerite de atletele gorjene la Campionatul Național de Alergare Montană

    Atletele care au reprezentat județul Gorj la Campionatul Național de Alergare Montană au reușit să câștige șase medalii.

    Competiția s-a desfășurat la Câmpulung Moldovenesc pe 16 și 17 septembrie. Sportivele pregătite de Ion Bură și Ionuț Dragoș Bură au obținut 2 medalii de aur, 2 de argint și 2 de bronz. Atletele care au reprezentat Gorjul au fost: Alina Eremia, Mihaela Cepoi, Andreea Chivoiu și Elena Bărăitaru și s-au întors cu 6 medalii din nordul țării. Sportivele sunt legitimate la CSM Târgu Jiu – CS Pandurii.

    Echipa de senioare formată din Alina Eremia, Andreea Chivoiu, Mihaela Cepoi și Elena Bărăitaru a cucerit medalia de aur în cursa de 12 km alergare montană. Cele patru sportive au urcat pe podium și la finalul cursei de 6 km, reușind să își adjudece medalia de argint, pe echipe, la senioare.

    Atletele pregătite de Ion Bură și Ionuț Dragoș Bură au dominat și în întrecerile individuale. La individual tineret, Mihaela Cepoi a urcat pe prima treaptă a podiumului. Sportiva, cu dublă legitimare CSM Târgu Jiu – CS Pandurii, a reușit să câștige medalia de aur în cursa de 6 km. Mihaela Cepoi și-a îmbogățit palmaresul și cu o medalie de bronz la individual senioare în cursa de 12 km.

    Multipla campioană la atletism Alina Eremia și-a îmbogățit, la rândul ei, palmaresul cu o medalie de aur, pe echipe senioare, în cursa de 12 Km, o medalie de argint, tot pe echipe senioare, în cursa de 6 km, dar și alte două medalii în întrecerile individuale. Astfel, Alina Eremia a cucerit medalia de argint în cursa de 6 Km individual senioare, dar și bronzul în cursa de 12 Km, individual senioare.

    „Sunt fericită că am obținut medalia de aur“

    „Nu a fost ușor, pentru că astfel de curse te solicită foarte mult. Este foarte important cum ataci un astfel de traseu montan. A fost un traseu cu o urcare și o coborâre grea, dar trebuie să recunosc că mi-a plăcut. Pentru mine a fost și o pregătire foarte bună pentru următoarea competiție, maratonul de la Timișoara din cadrul Campionatului Național de Maraton”, a spus atleta Alina Eremia.

    Campioana națională la alergare montană în 2022, Andreea Chivoiu, a contribuit din plin la medalia de aur pe echipe senioare în cursa de 12 km, dar și la medalia de argint câștigată cu echipa de senioare în cursa de 6 km. Deși a acuzat câteva probleme, gorjeanca a tras tare și a pus umărul la bilanțul excelent de medalii cucerite la Câmpulung Moldovenesc.

    „A fost un traseu greu, dar sunt obișnuită cu astfel de trasee. În schimb, nu pot spune că m-am simțit foarte bine, deoarece au apărut anumite probleme, dar cu ajutorul domnilor antrenori am încercat și am reușit să trec peste ele. Sunt fericită că am obținut medalia de aur cu echipa pe distanță scurtă senioare și medalia de argint la vertical echipe la senioare”, a spus Andreea Chivoiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!