spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitate90 de medici rezidenţi în spitalele din Gorj

    90 de medici rezidenţi în spitalele din Gorj

    Foarte mulţi medici rezidenţi în spitalele din Gorj! Aşa arată un raport deţinut în acest moment de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj. Raportul a fost cerut de conducerea CJAS Gorj, managerilor spitalelor, pentru a afla care este situaţia din unităţile spitaliceşti, referitoare la necesarul de personal medical.

    Conducerea CJAS Gorj a cerut un raport, managerilor spitalelor din judeţ, pentru a vedea care este situaţia din unităţile sanitare şi care sunt secţiile unde nu sunt suficiente cadre medicale, pentru a onora cerinţele bolnavilor. „Am cerut la spitalele din judeţul nostru o situaţie cu medicii rezidenţi încadraţi pentru că s-au spus multe şi prin presă în legătură cu exodul de medici şi am vrut să vedem ce trebuie să vină în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat ca şi medici, în spitalele noastre”, a declarat Daniel Bondoc, preşedintele CJAS Gorj. Raportul deţinut de CJAS Gorj arată că în spitalele din Gorj există un număr destul de mare de medici rezidenţi. Chiar şi aşa, datorită plecării unor cadre medicale în sistemul privat, în unele secţii este deficit de cadre medicale, iar rezidenţii nu sunt suficienţi pentru a face faţă tuturor bolnavilor. Potrivit conducerii CJAS Gorj în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu îşi desfăşoară activitatea cei mai mulţi medici rezidenţi. „La ora actuală, încadraţi pentru spitalele gorjene sunt un număr de 90 de medici rezidenţi, cei mai mulţi sunt la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, 22 de medici rezidenţi, la Spitalul Motru 15, Cărbuneşti 17, Rovinari 11, Novaci 15, Bumbeşti-Jiu 4, la Spitalul Turceni 4, iar la Dobriţa nu este nici un medic”, a precizat preşedintele CJAS Gorj.

    Se pare că această situaţie este întâlnită nu doar la nivelul judeţului Gorj ci la nivelul întregii ţări, conducerile spitalelor au fost nevoite, datorită lipsei de personal să angajeze medici rezidenţi, unii dintre ei chiar din primii ani de facultate. „Cei mai mulţi dintre ei sunt în anii de început, în anul I şi II, pentru că probabil este o situaţie la nivel naţional, s-a văzut că este o lipsă de medici pe anumite specializări: ATI, cardiologie, oncologie şi s-au scos la concurs astfel de posturi. Să sperăm că o să şi vină pentru că sunt mulţi care îşi fac rezidenţiatul pe un anumit post, după care refuză să se încadreze. Din ce am vorbit şi cu managerii spitalelor în general se încadrează pe spital şi probabil că încet-încet cei care vor ieşi la pensie vor fi înlocuiţi cu alţi medici tineri din judeţul nostru”, a mai declarat Daniel Bondoc.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: