Vești îngrijorătoare în teritoriu după aprobarea bugetului național. Ca de fiecare dată, sectorul social riscă să rămână neacoperit. Președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu, susține că în 2021, în instituția pe care o conduce, nu mai există resursa necesară realocării fondurilor către această activitate extrem de importantă.
În 2021 autoritățile județene și locale nu scapă de grija bugetelor pentru sectorul social. Și în acest an banii nu ajung pentru acoperirea cheltuielilor. „Știrile nu sunt foarte bune, suma pentru finanțarea DGASPC Gorj nu este acordată în totalitate, de 90% pentru 2021. Din păcate, resurse financiare, față de 2020, nu mai avem. Excedentul de anul trecut nu mai există. Trebuie să găsim resurse pentru a acoperi activitatea până în luna septembrie pentru că știm că o rectificare bugetară mai devreme de luna septembrie nu este posibilă. Aștept publicarea bugetului pentru că există anumite formule de calcul, aștept comunicare de la Finanțele Publice Gorj, o să fie o perioadă de dezbateri, nu vom aștepta cele 45 de zile și o să comunicăm exact pe ce ne axăm și cum reușim să finanțăm activitatea pentru copiii și adulții cu probleme din județul Gorj”, susține președintele Consiliului Județean Gorj.
Cifre concrete
Abia după creionarea bugetului județean se va știi exact unde va ajunge fiecare leu. “Sunt un om al cifrelor și vreau să văd exact datele dar din prima lectură reiese că sunt probleme. Nu avem de unde să mai punem sume din bugetul propriu pentru finanțarea acestei activități importante”, a transmis Cosmin Popescu.