spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateDoctorița Vodislav, sărbători în arest la domiciliu

    Doctorița Vodislav, sărbători în arest la domiciliu

    Medicul Dana Vodislav petrece sărbătorile de iarnă în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de magistrații de la Tribunalul Gorj. Totodată, aceștia au decis să nu admită ridicarea controlului judiciar pentru doctorița Rodica Lehhner, judecată și ea în dosarul de obținerea frauduloasă a unor permise auto. Până anul viitor, inculpații din „Mafia Permiselor Auto” nu vor mai ajunge în fața instanței, judecătorii stabilind un nou termen abia pe 15 ianuarie 2015.

    Martorii din rechizitoriu, citați anul viitor

    Judecătorii au decis că arestul la domiciliu în privința doctoriței Vodislav este în continuare temeinic și legal, astfel că nu au acceptat ca în cazul acesteia să fie impusă o măsură mai blândă. Totodată, nici în cazul altor inculpați nu s-au ridicat toate măsurile preventive. „Amână judecarea cauzei la 15 ianuarie 2015 pentru citarea martorilor lipsă şi în continuare a încă 4 martori din rechizitoriu. (…) constată legalitatea şi temeinicia arestului la domiciliu dispus faţă de inculpata Vodislav Dana Maria pe care îl menţine. Respinge cererea formulată de inculpata Lehner Rodica de revocare a controlului judiciar ca nefondată. Prorogă soluţionarea cererii formulată de procurorul de şedinţă privind menţinerea controlului judiciar pe o durată de 60 de zile cu referire la inculpaţii: Lehner Rodica, Băltăreţu Dinică Elena, Băltăreţu Dinică Virgil Vasile şi Răcman Elena Liliana. Cu drept de contestaţie”, au decis magistrații de la Tribunalul Gorj.

    Sentință pentru două inculpate

    Până la finele acestui an, două dintre inculpatele judecate în reţeaua infracţională de obţinere frauduloasă a permiselor auto îşi vor afla pedeapsa la data de 18 decembrie. Magistraţii Tribunalului Gorj au decis să se pronunţe în cazul acestora pentru că inculpatele şi-au recunoscut faptele. Cele care vor afla dacă ajung la închisoare sunt Eugenia Adam, optician la cabinetul doctoriţei Dana Vodislav şi totodată fina acesteia, dar şi Carmen Vioreanu, medic de familie. Ceilalți șapte inculpați vor afla pedeapsa, cel mai probabil, anul viitor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: