spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateISJ: Noutăți în privința restrângerii activității didactice

    ISJ: Noutăți în privința restrângerii activității didactice

    ISJConducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj anunță suspendarea unor prevederi privind organizarea etapei de soluționare a restrângerii de activitate, pe durata stării de alertă.

    Astfel, profesorii care se încadrează în condițiile impuse se vor prezenta direct la ședința de repartizare organizată de Inspectorat. Având în vedere prevederile Hotărârii de Guvern 293/2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, coroborate cu prevederile Metodologiei – cadru privind mobilitatea personalului didactic aprobate prin OMEC 5991/2020, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă organizarea și desfășurarea activităților prevăzute la literele i)-m), ale punctului 6 din Calendarul mobilității personalului didactic, anexă la Metodologia-cadru. „În consecință, cadrele didactice înscrise la etapa de soluționare a restrângerii de activitate, nu se vor mai adresa unităților de învățământ pentru obținerea acordurilor, ci se vor prezenta direct la ședința de repartizare organizată de comisia de mobilitate a ISJ Gorj, din data de 25.03.2021, repartizarea realizându-se în baza punctajului obținut”, a transmis ISJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: