spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitatePoarta Sărutului ar putea fi restaurată de o firmă din Paris

    Poarta Sărutului ar putea fi restaurată de o firmă din Paris

    Directorul Direcţiei de Cultură Gorj, Pompiliu Ciolacu Junior, a anunţat că Institutul Naţional al Patrimoniului Bucureşti va organiza licitaţia publică pentru restaurarea Porţii Sărutului lui Brâncuşi de la Târgu-Jiu. Banii pentru lucrări au fost alocaţi încă de anul trecut, însă, abia acum autorităţile au demarat acţiunile pentru organizarea licitaţiei. Institutul Naţional al Patrimoniului a început să caute firme specializate în restaurări de monumente de patrimoniu. „Pot să vă spun că banii au fost viraţi încă din luna decembrie, rămânând ca acţiunea de atribuire să se desfăşoare la Institutul Naţional al Patrimoniului. Procedura nu se va desfăşura la Primăria Târgu-Jiu. Dumnealor au trimis toată documentaţia, direcţia a dat toate avizele necesare şi din acest punct de vedere dosarul este gata, rămânând ca imediat ce INP va găsi specialişti care să facă această lucrare de anvergură să şi demareze procedura de licitare cât mai repede. Pentru a încerca să grăbim cât mai repede, având în vedere că interesul nostru local este de a reabilita cât mai repede acest monument, voi încerca să merg săptămâna viitoare la INP, pentru a vedea exact starea în care se află dosarul”, a spus Pompiliu Ciolacu Jr. Reprezentantul Culturii gorjene, Pompiliu Ciolacu Junior, a mai spus că interesată de restaurarea Porţii Sărutului s-a arătat şi o firmă din Paris. Ciolacu Junior agreează ca lucrările de restaurare să fie executate de o firmă străină. „Dosarul este finalizat şi se aşteaptă firme specializate pentru a interveni acolo. Se aşteaptă să vină şi firme din afară, am înţeles că s-au purtat discuţii cu o firmă din Paris. Banii s-au obţinut foarte greu, lista de aşteptare este foarte mare”, a mai spus Ciolacu Jr. Din păcate însă Coloana Infinitului mai are de aşteptat în ceea ce priveşte procesul de restaurare. Aceasta nu a fost inclusă în Planul Naţional de Restaurare, însă, autorităţile spun că vor face demersuri în acest sens.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: