spot_img
20.5 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitatePoarta Sărutului, expertizată de români şi francezi

    Poarta Sărutului, expertizată de români şi francezi

    Premierul Victor Ponta a vrut să vadă personal ce s-a întâmplat cu restaurarea Porții Sărutului. Ca să închidă disputele pe această temă, șeful Guvernului a anunțat că va plăti o comisie independentă de specialiști din Franța și România ca să lămurească dacă Poarta Sărutului a fost afectată sau nu. Reprezentanții Institutului Național de Patrimoniu spun însă că problemele sunt de la fosta restaurare făcută în 2003 şi mai susţin că totul reprezintă o „manipulare” a jurnaliştilor şi o supărare a proiectantului general care ar fi vrut ca restaurarea să fie făcută de firma lui.

    Victor Ponta fost prezent, sâmbătă, la Târgu-Jiu, unde a participat la conferința „Geneza ansamblului brâncușian”, iar apoi a mers să vadă opera brâncușiană „Poarta Sărutului”, a cărei recepție tehnică la lucrările de reabilitare a fost întreruptă joi, din cauză că proiectantul a refuzat să semneze documentația, semnalând mai multe nereguli. A cerut părerea jurnaliştilor, dar şi localnicii au spus premierului că petele nu au fost vizibile până acum: „O să plătim noi de la Guvern o comisie independentă, nu din România, ca să nu ziceți că ține cu ministerul sau ține cu ceilalți, o să vină încoace, o să evalueze, dacă s-a făcut prost, luăm toți banii înapoi, dacă s-a făcut bine, s-a făcut bine. Altă soluție n-am, că așa ne dăm cu părerea, ne uităm, chiar nu suntem specialiști. O să luăm profesori și din Franța și din România, că așa la ochi ne uităm și ne dăm cu părerea. Dacă e cineva care a greșit, dacă a făcut fără autorizație, sigur că îi tragem la răspundere, dacă n-a greșit nimeni, hai să nu mai facem scandal dacă nu e adevărat. Să ne pregătim, că la anul trebuie să reparăm Coloana Infinitului și înțeleg că va fi tot cu scandal, de dinainte să înceapă reparația”, a declarat primul-ministru. De cealaltă parte, directorul Institutului Național al Patrimoniului, Alexandru Muraru, susţine că: „Imaginile cu spălatul sunt din 3 iulie, a fost un hidrogomaj, o lucrare contractată de Centrul Municipal de Cultură, nu are legătură cu lucrarea efectuată recent. Ultima restaurare s-a făcut în 2003 și cu soluția de acum va dura 10 ani, dar anul viitor venim cu un proiect să o readucem în starea inițială, adică fără plumb peste partea de sus. Procesul verbal de recepție a fost semnat vineri”, a spus șeful INP. Totodată, premierul a afirmat că dacă va fi nevoie, vor fi alocați bani și pentru alte lucrări de întreținere și reparații ale operelor brâncușiene.

    Franţa susţine includerea în patrimonial UNESCO

    La evenimentul organizat la Târgu-Jiu a participat şi Ambasadorul Franţei care a reiterate sprijinul pe care ţara sa îl acordă României pentru includerea operelor lui Brâncuşi în patrimonial mondial UNESCO: „Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu este o operă pe care o datorăm geniului creator al lui Constantin Brâncuși. Acest ansamblu marchează o evoluție a artei monumentale și a sculpturii abstracte. Noul curent inițiat de Brâncuși este o evoluție în lumea sculpturii, o evoluție în sensul de ruptură de vechile concepții ale artei. Acest eveniment trebuie să ne amintească faptul că Brâncuși și opera sa sunt moștenire pentru umanitate, o moștenire universală. România și Franța susțin includerea ansamblului de la Târgu-Jiu în lista patrimoniului mondial UNESCO”, a precizat Philippe Gustin.

    Organizarea evenimentului, contestată

    Evenimentul pus la cale de Centrul Brâncuşi şi Ministerul Culturii a fost puternic contestat din punct de vedere al organizării de către majoritatea participanţilor. Accesul s-a făcut haotic, invitaţii speciali au fost primiţi ca nişte simpli participanţi iar în oraş au fost amplasate roll-up-uri lăsând un aspect neprofesionist pe căile de acces. Chiar şi forţele de ordine au fost nemulţumite de modul cum s-a permis accesul în sală având în vedere prezenţa premierului şi a ambasadorului Franţei, când protocolul este de grad zero şi impune măsuri de securitate. Cu toate bâlbâielile şefei de la Centrul Brâncuşi, Adina Andriţoiu şi a lipsei de organizare, evenimentul nu a fost ratat în totalitate deşi putea fi cel mai important de până acum. În cadrul celor trei zile de manifestări organizate de municipalitate, vineri a fost dezvelit bustul Aretiei Tătărescu, iar sâmbătă autoritățile i-au oferit acesteia o stea pe Aleea Celebrităţilor din Târgu-Jiu, unde se mai află și stelele dedicate lui Constantin Brâncuși, Sergiu Nicolaescu, Elvira Godeanu, Tudor Arghezi, Tudor Vladimirescu și Ecaterina Teodoroiu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: