spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicApreciere faţă de euro. Însă a zlotului

    Apreciere faţă de euro. Însă a zlotului

    Creştere economică, prin consumul produselor realizate pe plan local. Linişte politică, fără plângeri la Înaltele Curţi că ne pierdem privilegiile, petiţiile fiind semnate de intelectuali care se dovedesc a fi, la rândul lor, plagiatori. Iată combinaţia care să asigure aprecierea monedei, chiar dacă în zona euro băncile falimentare înghit tot mai mulţi ai contribuabilor. Acest lucru se întâmplă cu zlotul polonez care se întărea ieri la 4,166 în faţa euro, faţă de aproape 4,30 la finele lui iunie. În schimb, în România cursul se menţine aproape de maximele istorice, investitorii ferindu-se ca de „tămâie” de leu, datorită clasei politice în care necuratul şi-a vârât coada, în loc să găsească căi să stimuleze economia. Cursul euro, urca ieri de la 4,5206 la 4,5237 lei, foarte aproape de maximul istoric de luni, care a fost de 4,5275 lei. Piaţa s-a deschis ieri la 4,5190 – 4,5230 lei, sub închiderea de marţi, care s-a realizat la 4,5240 – 4,5260 lei. Ordinele mai mari de cumpărare de valută, venite din partea băncilor sau investitorilor străini, au urcat euro până la 4,5260, motiv pentru BNR să intervină, conform dealerilor, din nou în piaţă pentru a frâna deprecierea leului. Dolarul crescut şi el de la 3,6675 la 3,6842 lei, foarte aproape de maximul de 3,6848, iar francul elveţian de la 3,7640 la 3,7663 lei. În piaţa la termen de la Sibiu, euro era tranzacţionat pentru decembrie la 4,55 lei. Perechea euro/dolar se menţinea aproape de minimul ultimilor doi ani, de 1,2234 dolari, atins luni, ca o reacţie a deciziei BCE de a scădea dobânda-cheie de la 1 la 0,75%. Pe pieţele europene perechea se tranzacţiona la 1,2248 – 1,2296 dolari, investitorii fiind ceva mai circumspecţi după ce oficialităţile dela Roma au dat un semnal că ar putea cere statelor zonei euro să permită fondurilor de urgenţă ale uniunii monetare să cumpere obligaţiuni guvernamentale italiene, datorită faptului că preţul acestora se apropie periculos de pragul de 7%, nivel la care state precum Irlanda, Grecia sau Portugalia au solicitat ajutor financiar. Pe sibex.ro, euro se tranzacţiona pe septembrie la 1,2267 – 1,2306 şi la 1,2284 – 1,2307 dolari pe decembrie, iar uncia de aur la 1.575 – 1.580,2 pe august şi 1.581 dolari pe octombrie.

    Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: