spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicAutorităţile judeţului au coborât în subteran

    Autorităţile judeţului au coborât în subteran

    Autorităţile judeţului, în speţă Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj şi reprezentantul Guvernului în teritoriu, Radu Teodorescu, şi-au manifestat dorinţa de a merge, ieri, în vizită la minerii care lucrează la EMC Motru şi Mina Motru. Scopul vizitei a fost, aşa cum au declarat cei doi, de a constatata la fața locului situația activității ce se desfășoară la unitatea minieră respectivă. Ca atare, programul deplasării a cuprins și o coborâre în subteran în mina Ploștina precum și o vizită la cariera Roșiuța.

    Prefectul Radu Teodorescu, proaspăt instalat în funcţie are de gând să nu stea prea mult în birou, ci mai mult, să ia pulsul evenimentelor, pentru a le găsi repede o rezolvare. Pentru că nu a mai fost niciodată într-o carieră, nici de subteran, nici de suprafaţă, prefectul a dorit să facă acest lucru, dar doar însoţit de om care a mai experimentat acest „sentiment” şi anume Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Scopul vizitei a fost, aşa cum au declarat cei doi, de a constata la fața locului situația activității ce se desfășoară la unitatea minieră respectivă. Ca atare, programul deplasării a cuprins și o coborâre în subteran în mina Ploștina precum și o vizită la cariera Roșiuța. Ghidul a fost nimeni altul decât Vasile Râbu, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi actualul şef al EMC Motru. De asemenea, atât președintele Consiliului Județean Gorj cât și reprezentantul Guvernului în județul Gorj au dorit în mod deosebit să dezvolte un dialog direct cu angajații EMC Motru în baza mai multor aspecte: condiții de muncă, situația salariaților, strategia de activitate pe termen lung în noua formula de organizare a Complexului Energetic Oltenia, dar și diverse probleme ridicate în special de către minerii din subteran. „În primul rând nu am fost niciodată într-o carieră de subteran sau într-o carieră de suprafaţă, şi aş dori să ştiu care sunt condiţiile oamenilor din judeţul nostru, care lucrează acolo. Tocmai de aceea, alături de domnul preşedinte am venit să văd efectiv ce se întâmplă, ţinând cont şi de faptul că mâine (nr 24 august) aici la Motru are loc o sărbătoare. Voi sta de vorbă şi cu angajaţii şi chiar sunt curios să intru acolo”, a spus prefectul judeţului, la intrarea în subteran.

    Călinoiu: Ne interesează ce se întâmplă cu subteranul în plină reformă

    Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj s-a declarat îngrijorat de soarta acestor mine. „Activitatea de minerit reprezintă de fiecare dată o preocupare a administraţiilor locale. Faptul că reproşăm pe de o parte Guvernului, pe de altă parte ne recunoaştem vina că de 50 de ani au fost lucruri în Gorj, în minerit, bine şi mai puţin bine făcute, locuri de muncă, oamenii mulţumiţi, dar sunt şi o serie de activităţi care au rămas în urmă, în legătură cu tot ceea ce înseamnă activităţi post execuţie de exploatare. Ne interesează ce se întâmplă cu subteranul fiind în plină în reformă. Mă interesează foarte mult, în cazul în care minele se vor închide, să se producă acest lucru cu o maximă responsabilitate şi după o profundă analiză, pentru a nu ne trezi apoi că se sparge capacul de la mină şi se fură fier vechi. E vorba de o documentare la faţa locului, ca de fiecare dată. Înseamnă să luăm măsurile necesare după reformă, în cazul în care va exista aceasta, să nu rămână o zonă pustie, deşert, ci să rămână o zonă redată gorjenilor, în care cei ce se vor naşte să poată să facă o treabă bună pe acest pământ”, a spus Călinoiu. Anul 2013 pare a fi cel în care se va pune capăt muncii în subteran, adică a ceea ce a însemnat începutul mineritului în Oltenia. În perioada 2009-2012, la nivelul SNLO-USMO, s-a derulat programul de acompaniament social şi eficientizare, perioadă în care anual s-a redus din numărul salariaţilor. Cele două mine din Bazinul Motru, Ploştina şi Lupoaia produc cărbune la un preţ de producţie de 55,8 lei/tonă, conform unor surse din sistem. În subteranul din Motru se lucrează pe trei schimburi, cu 430 de salariaţi şi o producţie lunară de 30.000 t cărbune, puterea lignitului fiind de 1850 kilocalorii/kg. Aşa cum a declarat de nenumărate ori şi preşedintele FNME, Marin Condescu, minele Ploştina şi Lupoaia au devenit de-a lungul timpului mine sociale, ţinute în activitate pentru a ajuta personalul angajat să ajungă la pensie.

    Minerii petrec astăzi

    Preşedintele Consiliului Judeţean a mai declarat faptul că nu a mai „călcat” de cinci ani de zile într-o carieră, însă, merge cu drag la Ziua Minerului, o sărbătoare importantă pentru comunitatea din Gorj. „Nu am mai fost de cinci ani de zile, am fost an de an, însă, an de an, cu voia sau fără voia unora sau altora vin la Ziua Minerului. Vom vedea cum stau lucrurile. Ne dăm nouă o notă de optimism vis-a-vis de activităţile ulterioare, care se vor petrece în minerit. Cei doi oficiali au dat asigurări că vor menține o relație de încredere și implicit de sprijin în baza unui dialog permanent cu reprezentanții EMC Motru, dar și cu celelalte unități miniere din județul Gorj. La finalul întâlnirii au rezultat drept concluzii necesitatea adaptării legislației în domeniu în funcție de realitățile existente pe frontul de lucru, în acest sens urmând a fi trimise documentații la Guvernul României din partea celor două instituții pentru identificarea de soluții, dar și reactualizarea colaborării dintre autoritățile publice locale, Consiliul Județean Gorj și Instituția Prefectului. Pe de altă parte, vizita de ieri a fost un preambul al Zilei Minerului ce va fi serbata în perioada 25-26 august la carierele Roșiuța, Lupoaia și Mina Motru. Pe această cale, atât Ion Călinoiu, președintele Consiliului Judeţean Gorj cât și Ion-Claudiu Teodorescu, prefectul de Gorj urează „Noroc bun și cele bune tuturor!” lucrătorilor din acest sector.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: