spot_img
20.5 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicCEO măsoară poluarea la termocentrale. Ce se schimbă din 2026

    CEO măsoară poluarea la termocentrale. Ce se schimbă din 2026

    Complexul Energetic Oltenia începe măsurătorile pentru determinarea poluării la sucursalele electrocentrale. Din 2026, se va intra într-un alt sistem de monitorizare.

    Se are în vedere determinarea emisiilor sau a concentrațiilor de mercur, cloruri gazoase exprimate ca HCl, HF, metale si metaloizi, (As, Cd, Co, Cr, Cu, Mn, Ni, Pb, Sb, Se, Ti, V, Zn) din gazele de ardere. Pe parcursul unui an, trebuie să fie efectuate zeci de măsurători și întocmite analize. Acestea vor fi anexate raportului de mediu care trebuie să fie depus la Agenția pentru Protecția Mediului. După 2026, se va intra, însă, într-un alt sistem de monitorizare, având în vedere că Complexul Energetic Oltenia și-a propus să închidă o serie de cariere miniere și să efectueze lucrările de ecologizare prevăzute de lege. Măsurile de restructurare care vizează închiderea sau conservarea perimetrelor miniere se află în diferite stadii de implementare.

    Etapele de închidere a capacităților pe cărbune

    Pentru perimetrele miniere Peșteana, Lupoaia și Husnicioara există Planuri Tehnologice de Încetare a Activității înaintate la Ministerul Energiei, pentru a fi aprobate în Comisia Tehnico-Economică. Pentru perimetrele miniere Jilț Sud, Tismana, Jilț Nord există în curs de derulare procedură pentru selecția serviciilor de proiectare pentru elaborarea Planurilor Tehnologice de Încetare a Activității. Carierele Complexului Energetic Oltenia se închid și se ecologizează conform Planului de restructurare aprobat prin Decizia C(2022) 553, corelat cu necesarul de lignit pentru capacitățile energetice care vor asigura funcționarea sigură și stabilă a Sistemului Energetic Național și în concordanță cu lucrările de punere în siguranță a extracției de lignit prevăzute în Planul de Închidere a Activității (PIA) pentru fiecare carieră. La Complexul Energetic Oltenia vor mai rămâne, după 2026, grupurile energetice numerele 4 și 5 de la Rovinari și 5 de la Turceni, toate în rezervă de capacitate. De asemenea, din 10 cariere miniere, vor rămâne 4, după 2026, în capacitate rezervată. Este vorba de Cariera Jilț Nord, care se va închide în 2027, Cariera Pinoasa care se va închide în 2030, Cariera Roșiuța care se va închide în 2029 și Cariera Roșia care se va închide în 2030.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: