Care mântuire?

„Un grup de parlamentari în frunte cu Remus Cernea, cunoscut pentru poziţiile sale împotriva Bisericii, pregăteşte o iniţiativă legislativă care să vizeze o altă formă de finanţare a cultelor decât cea de la bugetul de stat, respectiv cea a modelului german.
Mai precis, Cernea vede o redirecţionare a unui procent din impozitul pe venit al cetăţenilor, la liberă alegere, către cultele religioase, ca în cazul organizaţiilor nonguvernamentale. « Noi intenţionăm, pentru că am discutat cu mai mulţi parlamentari din diferite partide şi există un curent de opinie pe acest subiect, să avem un sistem de finanţare a cultelor pe acest model. Asta ar degreva bugetul de stat de foarte multe sume alocate pentru culte şi ar ajuta foarte mult şi bisericile să aibă venituri predictibile şi stabile. Sunt convins că o astfel de iniţiativă va avea o susţinere largă pentru că este şi în interesul Bisericii, ar fi prima interesată » a declarat Remus Cernea, pentru Gândul”, se arata azi-dimineaţă pe gândul.info. Gând la gând cu bucurie, aş spune. Să mă ierte toţi clericii aceştia, care se cred „oamenii lui Dumnezeu” cred că odată, pentru totdeauna, ar trebui să se rupă acest lanţ de slăbiciuni, care ne înconjoară, până ne lasă fără suflu, inclusiv fără credinţa în Biserică. Şi când în aceste timpuri vitregi, în care nu avem după ce bea apă, aceşti preafericiţi şi preaînalţi, atât de înalţi încât cred că l-au apucat pe Dumnezeu de picioare, construiesc ziduri, nişte ziduri fade la care cică poporul ar trebui să se închine. Catedrala Mântuirii Neamului va costa poporul român circa 120 de milioane de euro, în faza incipientă a construcţiei. Deci, se pare, prin numele dat acestei clădiri, ne promit mântuirea „colectivă” dacă scoatem din buzunare „sub formă de donaţie” 120 de milioane de euro. Mă bucur că există astfel de oameni precum acest parlamentar, care se luptă cu morile de vânt, din păcate să distrugă…nu se ştie ce. Nu ştiu ce în măsura va reuşi, însă, e de admirat. Sunt oameni în această lume, chiar şi în Gorjul nostru, care prin credinţa lor ar putea muta şi munţii şi nu o fac, căci rămân muţi de uimire când văd că aceşti „colegi ai lor” trăiesc în luxul pe care îl ştim cu toţi, numindu-se propovăduitori ai Domnului, când ei de fapt sunt nişte sclavi ai sistemului. Sunt oameni, chiar şi în interiorul acestei Biserici, de care nimeni nu a auzit, se ascund de ochii lumii, trăiesc în pustnicie şi în metamorfoză cu natura şi cu Dumnezeu care a creat această natură. Şi ei cred, prin simplitatea lor, că l-au luat pe Dumnezeu de picioare iar dacă îi întâlneşti vei şti că aceia sunt trimişii Lui pe pământ şi că ei, prin dragostea cu care vorbesc despre toate cele sfinte, te vor face şi pe tine să crezi în mântuire. Am cunoscut un astfel de om, aici, în Gorjul meu natal, care m-a făcut să cred că în inima mea voi găsi toate răspunsurile la întrebări pe care nici eu şi nici voi n-am fi îndrăznit să le punem vreodată acestor clerici despre care vorbeam mai sus. Cu 120 de milioane de euro s-ar putea construi câteva spitale, s-ar putea plăti tratamentele copiilor de leucemie, cancer sau eu mai ştiu ce boli, s-ar putea prelungi viaţa atâtor oameni, chiar şi cu câteva secunde. Aceasta ar trebui să fie menirea acestor clerici însă milostenia demult a devenit un cuvânt prea străin pentru fariseismul de care dau dovadă unii sau alţii. Dumnezeu e peste tot, însă, noi suntem prea orbi să putem vedea acest lucru…din păcate. Aşa că Doamne ajută!