spot_img
17.1 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 22, 2024
Altele
    AcasăEditorialJiule cu apă…dulce, când te văd, ce m-aş mai duce!

    Jiule cu apă…dulce, când te văd, ce m-aş mai duce!

    1 Aprilie a căzut de data aceasta luni, într-o luni aparent mohorâră de dimineaţă, chiar într-o ceaţă de nu vedeai la un metru. Cu toate acestea, de cum a dat soarele au apărut şi primele raze de nesimţire şi mai ceva ca într-un episod de circ băsescian am asistat la letargia oamenilor…de-a dreptul „hilară”. Ei bine, cu toate că am fi zis că e păcăleală de 1 Aprilie, cu toate că ne-am fi dorit ca adevărul să nu iasă niciodată la suprafaţă şi să ne minţim că totul e frumos şi bine, ca în basmele copilăriei, ei bine nu e aşa. Jiul de dimineaţă arăta ca după război, un război în care armele erau PET-urile şi resturile menajere ale nu ştiu cui. Până la urmă nici nu mai contează, însă, în astfel de situaţii, noi, ca românii încercăm să găsim scuze şi să aruncăm responsabilitatea în ograda vecinului, doar-doar „s-o lipi ceva”. Şi cum se face, cum nu se face că Gândul a surprins tot acest peisaj într-un reportaj incredibil care tratează în ansamblu nesimţirea oamenilor de lângă noi. Gândul titrează: „Sute de tone de deşeuri menajere, PET-uri, arbuşti, dar şi animale moarte, aparatură electrocasnică sau diferite obiecte de uz casnic pun în pericol an de an funcţionarea normală a hidrocentralelor din toată ţara. În ultimii cinci ani, poluarea apelor de suprafaţă a fost tot mai pronunţată, susţin reprezentanţii Hidroelectrica, care au pus la dispoziţia gândul imagini cu hidrocentrale « avariate » de gunoaie. Recent, un astfel de caz s-a înregistrat pe râul Jiu, unde o viitură a adus sute de metri cubi de PET-uri şi tone de alte deşeuri riscând să « înece » centralele hidroelectrice de la Vădeni şi Târgu-Jiu”, se arată pe gândul.info.ro. Cu toate că unii dintre noi ar fi vrut să nu se risipească ceaţa deasă şi să vadă tot poporul „petele negre ale urbei” uite că s-a reuşit şi acest lucru şi după ce ne-am mai dezmeticit ne-am uitat în stânga şi în dreapta să vedem dacă nu cumva am visat. Şi pe semne nu, căci tot de 1 Aprilie, Guvernul ne-a plesnit în moalele capului de ne-a azvârlit la pământ. Tot ieri, după ce dimineaţa duhnea a gunoaie la tot pasul pe Jiu, ei bine, asistăm la episodul doi din circul…să nu spunem băsescian. Păcălelile de 1 Aprilie s-au ţinut lanţ. Astfel că, fără să fim pregătiţi, am fost doborâţi de valul scumpirilor şi ne-a luat cu totul, înecându-ne profund în Marea Amăgire. După ce ţigările şi alcoolul s-au scumpit „din dorinţa de a reduce numărul « consumatorilor » de vicii”, ne-am băgat capul pe uşa spitalului şi am aflat că şi acolo, în afară de şpaga cea de toate zilele, trebuie să scoatem bani din buzunar, pentru perioada de internare. Cică se numeşte „coplată”. Guvernul ne-a asigurat însă, tot de 1 Aprilie, că ne va fi bine…Şi se vede clar că ne va fi devreme ce Ziua Păcălelilor a început cu toate aceste…păcăleli de realităţi. După atâtea păcăleli mai-mai că îmi vine, paradoxal spun, „să mă arunc în Jiu” şi tot ca o păcăleală nu cred că mi-ar ieşi experimentul pentru că desigur, datorită (nu din cauza) bidoanelor de plastic, nesimţirea oamenilor de lângă mine m-ar ţine la suprafaţă. Şi mai spuneţi voi că România nu este ţara tuturor posibilităţilor…

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: