Mineriadele zilelor noastre

În urmă cu circa 13 – 14 ani, la o discuţie privată, directorul Institutului de Cercetări şi Proiectări Miniere din Craiova, spunea că în bazinele carbonifere ale Olteniei, mai sunt resurse de cărbune pentru aproximativ 25 de ani. Eliminând timpul care s-a scurs şi luând de bun ce a spus şeful institutului respectiv, ar mai fi acest tip de zăcământ pentru încă 10 – 11 ani de acum înainte. Era şi normal ca statul român să găsească surse alternative de energie electrică, altele decât cea produsă de termocentrale. Ceea ce a şi făcut şi face mereu. Cum spuneam într-unul din editorialele trecute, sursele alternative constituie acum mai mult ca oricând, o mare îngrijorare pentru mineri şi energeticieni. Dar nu şi pentru România, pentru stabilitatea şi strategia energetică a ţării. Atât şefii CEO, cât şi sindicaliştii cunosc acest lucru şi nu au cum să-l dea la întors. Atunci de ce atâta vânzoleală, de ce atâta tensiune, de ce atâtea ameninţări cu greve? Un lucru deja miroase de la distanţă: activitatea din CEO trebuie privatizată, statul nu vrea să mai fie responsabil sau să mai suporte ajunsurile, neajunsurile sau frământările din aceste domenii. Ce zic sindicatele? Marin Condescu şi sindicaliştii în general, cunosc destul de bine problemele oamenilor din minerit şi energie. Pe lângă problemele de serviciu, muncitorii au şi problemele lor personale, fiind datori vânduţi la bănci. Ori a diminua salariile sau a face concedieri colective în aceste situaţii, sunt nişte măsuri care pot arunca în aer toată buna înţelegere (dacă există) dintre sindicate şi administraţie, pe de o parte, sau între sindicate şi guvern, pe de altă parte. Primele semne de protest deja au început. Urmează altele de amploare, cu ieşirea în stradă a mii de muncitori, a zeci de mii. Efective uriaşe de mineri şi energeticieni se vor deplasa la Bucureşti. Când vor ajunge acolo, dacă vor ajunge, nu se ştie cum va ieşi. Mineriadele au deja o istorie tristă. Nu numai în România. Rămâne de văzut cum vor fi energo-mineriadele!?