spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAmenzi aplicare de ISU Gorj la Rânca

    Amenzi aplicare de ISU Gorj la Rânca

    Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj au efectuat verificări la operatorii economici din stațiunea montană Rânca pe linia apărării împotriva incendiilor, în urma acestora aplicându-se sancțiuni.

    Astfel, în perioada 06-07 ianuarie 2024, au fost verificați 3 operatori economici, fiind constatate 9 deficiențe. 6 dintre acestea au fost sancționate cu avertismente, iar pentru 3 au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 81000 lei. La unul dintre obiective s-a dispus măsură complementară de oprire a funcționării ori utilizării construcției, determinată de încălcarea gravă a ceriței “securitate la incendiu”, în conformitate cu prevederile HG nr. 915 din 2015
    „Scopurile principale ale verificărilor efectuate de către colegii nostri sunt acelea de îndrumare a administratorilor clădirilor, de a-i face să conștientizeze riscurile la care se expun sau îi expun pe utilizatorii clădirilor și de a asigura pentru clădirile pe care le administrează toate măsurile de prevenire a incendiilor, prevăzute de legislația în vigoare.
    Facem precizarea că inspectorii de prevenire din cadrul instituției noastre efectuază în permanență, atât verificări periodice, cât și inopinate la operatorii economici din județul Gorj pentru identificarea eventualelor nereguli, inițierea demersurilor pentru remedierea acestora și aplicarea, graduală, a sancțiunilor legale. Totodată, activitatea instituției noastră este axată și pe activități de informare preventivă, asistență tehnică și îndrumare a operatorilor economici în scopul acordării unei atenții sporite pentru preîntâmpinarea situațiilor care pot aduce atingere climatului de siguranță pentru beneficiarii clădirilor și respectarea cadrului legal actual în ceea ce privește securitatea la incendiu”, transmite ISU Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: