spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăNews AlertAvocat din Bucureşti, trimis în judecată după ce ar fi cerut 4.000...

    Avocat din Bucureşti, trimis în judecată după ce ar fi cerut 4.000 de euro să intervină într-un caz

    Un avocat din Baroul Bucureşti a fost trimis în judecată sub control judiciar de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă, după ce ar fi cerut 4.000 de euro să intervină într-un caz.

    Potrivit unui comunicat al DNA remis presei, avocatul George Alexandru Popescu în calitate de avocat în cadrul Baroului București, a pretins de la ruda unei persoane cercetate în stare de arest preventiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de contrabandă (martor în prezenta cauză), suma de 4.000 euro.

    “Banii respectivi (ce urmau să fie remiși în două tranșe) au fost pretinși de inculpat în schimbul influenței pe care a afirmat că o are asupra unor ofițeri din cadrul Poliției Capitalei pe care îi poate determina să îi ofere informații utile pe baza cărora persoana arestată preventiv să poată formula un denunț. De asemenea, inculpatul Popescu George Alexandru i-a mai promis martorului că va interveni și pe lângă procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, pentru ca aceștia să accepte denunțul respectiv și astfel, persoana arestată preventiv să beneficieze de cauzele de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute în legislația specială. În același context, persoana respectivă urma să fie eliberată din starea de arest preventiv și plasată în arest la domiciliu sau sub control judiciar și, ulterior, după judecata în fond, să nu fie declarate căile legale de atac”, transmite DNA.

    Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București, procurorii făcând propunerea de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză, respectiv controlul judiciar.

    George Alexandru Popescu, avocat în cadrul Baroului București, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru trafic de influență.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: