spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăNews AlertO femeie bolnavă psihic, căutată de Poliție! A distrus casa părinților

    O femeie bolnavă psihic, căutată de Poliție! A distrus casa părinților

    Polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost solicitați, ieri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, să efectueze verificări la domiciliul unei femei de 62 de ani, din comuna Brăneşti, în vederea emiterii unui ordin de restricție împotriva acesteia, solicitat de părinții femeii, deoarece este o persoană cu probleme psihice și provoacă distrugeri în locuință. La domiciliu a fost găsit tatăl acesteia, de 81 de ani, care a relatat verbal că, de aproximativ o săptămână, fiica sa nu a mai venit acasă. De asemenea, a mai relatat că fiica sa Drăguşin Ioana, suferă de afecţiuni psihice, iar în perioada 22 iulie-03 august a.c., a fost internată în spital și că aceasta, în repetate rânduri, a plecat de la domiciliu, revenind chiar şi după o lună de zile, fapt ce l-a determinat să nu sesizeze organele de poliţie până în prezent.

    „Semnalmente: înălţime 1,60 m, greutate 55-60 de kg, constituţie robustă, păr vopsit blond, tuns scurt, ochi căprui, față ovală, iar la momentul dispariţie acesta purta o fustă de culoare galbenă cu imprimeuri florale, o bluză de culoare neagră iar în picioare papuci de culoare albastră. A fost obţinut acordul familiei, ca datele personale şi fotografia să fie mediatizate, în vederea identificării femeii dispărute. Persoanele care pot da relații pentru identificarea persoanei dispărute să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112”, transmit cei de la IPJ Gorj.

    foto_Dragusin

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: