spot_img
24.1 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 25, 2024
Altele
    AcasăNews AlertProiect la CNTV: "Geoparcurile ca puncte educaționale"

    Proiect la CNTV: „Geoparcurile ca puncte educaționale”

    În acest an școlar, la Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu se derulează proiectul Erasmus + ,,Geoparcurile ca puncte educaționale”, acțiune ce a mobilizat zeci de elevi din clasele de gimnaziu și liceu, dar și o echipă numeroasă de dascăli. Coordonatorii proiectului sunt doamna profesoară Teodora Dragotă și domnul profesor Vasile Zaharia. Pentru ca generațiile următoare să înțeleagă, să recunoască și să învețe despre natura în care trăiesc, materialul la îndemână trebuie să fie natura însăși. Astfel, educația de tip geoparcpentru incluziune și protecție a motivat 6 școli din Spania, Portugalia, Croația, România,Grecia și Turcia să se întâlnească în jurul unei idei comune: promovarea geoparcurilor fiecărei țări participante pentru o educare diferită, bazată pe experiențe, a tinerei generații. Parteneriatul nostru, care a început cu o activitate eTwinning, a fost încununat de acest proiect Erasmus+ pentru a crește gradul de conștientizare a geoparcurilor în țările implicate și pentrua dezvolta un proiect de integrare a acestora în cadrul programei noastre educaționale. Pe durata proiectului vor avea loc activități de formare și cercetare în zonele UNESCOGEOPARK, ocazii cu care elevii se vor apropia de natură și vor învăța direct în lumea magicăa acesteia. Activitățile vor dura 24 de luni, iar noi vom promova Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului. „Geoparcul este un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, dar și elementede interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Caracteristicile geologice sunt cuprinse într-un număr de situri de importanță științifică, educațională sau estetică, reprezentative pentru unanumit moment din istoria Pământului ori pentru anumite evenimente sau procese geologice. Geoparcul reprezintă un concept lansat și susținut de UNESCO, în parteneriat cu Rețeaua Europeană a Geoparcurilor. Recunoașterea internațională a funcționării unui geoparc și acceptarea lui în aceste structuri se face în acord cu reglementările stabilite de UNESCO și de Carta Rețelei Europene a Geoparcurilor.”În proiectul nostru, vor fi utilizate metode de învățare îndrăgite de elevi, bazate pe proiecte și experiențe. Elevii vor participa la lucrul în echipă, vor face prezentări, vor efectua experimente, vor face observații în natură, vor participa la diverse activități cu ajutorul geologilor și experților, își vor asuma responsabilități și vor învăța să învețe”, au transmis oficialii CNTV.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: