spot_img
21.6 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăPoliticDumitru Vulpe, primarul care s-a ţinut de promisiuni

    Dumitru Vulpe, primarul care s-a ţinut de promisiuni

    După patru ani de primar al comunei Câlnic, Dumitru Vulpe a raportat cetăţenilor activitatea prestată în speranţa că aceştia îi vor da votul de încredere pentru un nou mandat. Prima promisiune făcută de primarul Dumitru Vulpe cetăţenilor comunei Câlnic a fost desfiinţarea taxei de pază. Vulpe a justificat acest lucru prin faptul că fostul primar al comunei încasa ilegal bani de la cetăţeni şi, în al doilea rând, serviciile de pază nici nu se prestau în realitate. In prezent paza pe raza comunei Câlnic este asigurată de o firmă specializată.

    Recent, Vulpe a inaugurat baza sportivă multifuncţională pentru cetăţenii comunei, investiţie pe care şi-ar dori-o şi alţi primari din Gorj. Deşi e criză, primarul a găsit bani pentru construirea unei baze sportive ultra-moderne, care se ridică la standarde europene. Valoarea proiectului este aproximativ şapte miliarde de lei vechi, banii provenind de la Guvernul României. Baza sportivă dispune de un teren cu gazon sintetic folosit pentru competiţiile din fotbal, baschet şi handbal. Clădirea a fost prevăzută cu vestiare compartimentate şi grupuri sanitare individuale, dar şi cabine de duş pentru sportivi sau elevi.

    Drumuri asfaltate

    Actualul primar al comunei Câlnic, Dumitru Vulpe, le reaminteşte cetăţenilor primele sale investiţii realizate la începutul mandatului. „Prima investiţie în comună a fost realizată în urma obţinerii de fonduri pentru asfaltarea drumurilor din satele Pieptani şi Didileşti. Astfel că, prin depunerea proiectelor la Guvernul României am obţinut fonduri alocate prin hotărâri de guvern şi cu completări de la bugetul local am reuşit să finalizăm aceste două lucrări de mare importanţă şi foarte necesare pentru locuitorii celor două sate, ţinând cont de gropile şi noroiul existent la vremea respectivă. Concomitent cu modernizarea drumului din satul Pieptani, s-a asfaltat şi uliţa lui Lampie şi uliţa Cimitirului, unde se află Biserica din Lemn, cu hramul bisericii „Schimbarea la Faţă”, biserică ce a fost declarată monument istoric. La această biserică, anul viitor, se va realiza împrejmuirea pentru a putea fi protejata mai mult decât este în prezent”, a prezentat Dumitru Vulpe.

    Investiţii în infrastructură

    Tot ţinând de infrastructură primarul localităţii Câlnic a menţionat pietruirea drumurilor din satele Vâlceaua şi Pinoasa, dar şi redeschiderea drumului de acces către biserica şi cimitirul satului Vâlceaua.
    „S-a lărgit de asemenea drumul de acces către biserica din Câlnic. Vor începe lucrările de modernizare a drumurilor din satele Vlădoi şi Câlnic-Vatra Nouă. În Vlădoi se va turna covor asfaltic peste betonul existent care este distrus, iar în satul Câlnic – Vatra Nouă vor fi modernizate toate cele patru linii de sat. După finalizarea lucrărilor vreau ca satul Câlnic-Vatra Nouă să arate ca un cartier modern cu drumuri asfaltate, şanţuri dalate şi trotuare cu spaţii verzi şi ronduri de flori. Pentru toate aceste investiţii există la ora actuală proiecte întocmite, ele urmând a fi implementate. Avem proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării Regionale ce urmează a fi finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, proiecte ce vizează asfaltarea uliţelor din satul Hodoreasca, uliţa Şcolii Primare Hodoreasca, uliţa lui Păunescu şi uliţa Cimitirului, iar în satul Didileşti va fi asfaltată uliţa din Râpa”, a mai precizat primarul USL, Dumitru Vulpe de la Câlnic. Acesta promite că anul viitor va atrage fonduri pentru reasfaltarea drumurilor din satul Câlnic, dar şi pentru modernizarea drumurilor din satele Deal şi Cot.

    Reducerea cheltuielilor

    „După ce vor fi modernizate toate drumurile vor fi dalate şanţurile satelor. Prima investiţie, care se va realiza anul viitor, va consta în regularizarea şi betonarea canalului din satul Stejerei, o prioritate pentru actuala conducere a primăriei Câlnic. Tot o mare realizare în localitatea Câlnic a fost reabilitarea în totalitate a iluminatului public. Au fost înlocuite toate corpurile de iluminat şi s-au montat lămpi ecologice şi economice, astfel că s-a redus substanţial consumul de energie electrică, reducerea fiind de 40%, aceasta regăsindu-se în valoare diminuată a facturii”, a mai menţionat Dumitru Vulpe, actualul primar al comunei Câlnic.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: