spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
marți, mai 28, 2024
Altele
    AcasăRaspunsuriCe paşi credeţi că ar trebui făcuţi pentru a depăşi criza financiară?...

    Ce paşi credeţi că ar trebui făcuţi pentru a depăşi criza financiară? Credeţi că ar trebui să fim mai uniţi în aceste vremuri „vitrege”?

    „În primul rând trebuie atenţie mare la cum se cheltuieşte banul public pentru că „cine cheltuieşte mai mult decât câştigă n-are în casă mămăligă” ” Glogoveanu

    „Nu ştiu dacă e vorba de unitate, e vorba de ce vrea românul, pe ce parte se învârte şi pe cine pupă undeva să îi fie mai bine. Ideea este că fiecare dintre noi, dacă contribuim cu ceva la binele societăţii ăsteia, ajungem să punem umărul la clădirea unui viitor mai bun, alături de oameni buni, recompensaţi cu nişte salarii bune şi trăind într-o lume mai bună. De noi, cred eu, depinde totul…” Alexandru

    „Criza financiară e generată de băncile astea. Nu ţine de noi binele acestei naţiuni, ţine de aceşti oameni, care ne conduc destinele. Noi nu putem face nimic, decât asistăm din umbră la degradarea întregului sistem de valori” anonim

    „Spuneau guvernanţii că vom ieşi din criză în 2012, mă tem că nu se va întâmpla asta. Mint la noi, ca la…Păcat, că am ajuns în această situaţie, în care nu mai putem face nimic. Frâiele ţării le ţin cei de la Bucureşti, nu noi” no name

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: