spot_img
10.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 17, 2024
Altele
    AcasăRaspunsuriCredeţi că Laurenţiu Ciurel, directorul general al Complexului Energetic Oltenia, va avea...

    Credeţi că Laurenţiu Ciurel, directorul general al Complexului Energetic Oltenia, va avea o relaţie bună cu sindicatele din minerit şi energie?

    După cum îl cunosc eu pe domnul Ciurel, cine nu se-nţelege cu dumnealui, acela e de vină. Eu mai cred că, după 22 de ani de la evenimentele din decembrie ’89, după ce şi democraţia a trecut de faza adolescenţei, nu se mai poate pune problema unei neînţelegeri între administraţie şi sindicate, deoarece cele două forţe (parteneri) formează un cuplu care antrenează agentul economic în sensul aceloraşi obiective. Noţiunea de înţelegere presupune şi o comunicare permanentă, facilitata de un limbaj comun, determinat de pregătirea profesională a liderilor de sindicat şi a directorului general. Cunosc că o bună parte din liderii de sindicat sunt ingineri, iar alţii sunt jurişti, pregătirea lor de bază fiind tot una tehnică, aşa că nu au cum să nu se-nţeleagă. Punându-mi mari speranţe în maturitatea şi înţelepciunea celor două forţe, sunt convins că simt deja responsabilitatea care apasă pe umerii lor şi vor pune orgoliile şi interesele personale pe locul secund. Le urez succes, fiindcă numai împreună pot deveni o forţă motrice pentru energetica românească! Nicu Bercea

    Nu trebuie să aibă o relaţie bună ci una corectă. O relaţie bună presupune compromisuri care nu fac bine activităţii de management, dar una corectă înseamnă, în primul rând respectarea legii şi a contractului colectiv de muncă, respect reciproc şi îndeplinirea sarcinilor specifice fiecăreia dintre parţi aşa cum s-au angajat la preluarea mandatului. Le doresc succes! Mihai C.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: