Proiectul de comunicare şi media, organizat la Motru, cu elevi din municipiu, dar şi din Valea Mănăstirii, scoate la iveală alte poveşti interesante, aplicaţii practice ale cursului, unde au participat acestor copii care promit că vor deveni jurnaliştii zilei de mâine. În cele ce urmează vom citi o „povestioară” a unei eleve cursante, despre importanţa internetului, în viaţa ei şi de ce nu în viaţa tuturor.
„Cu ajutorul internetului pot face nenumărate lucruri utile pentru mine şi pentru şcoală (de parcă nu aţi şti şi voi)…de exemplu pot căuta informaţii pentru a realiza celebrele referate. Referatul este echivalent cu o notă. Pot găsi în câteva minute teme gata făcute. Le copiez, apoi le listez. Partea proastă este că nu citesc deloc referatul. Sunt atentă doar la aranjarea lui în pagină şi la numărul de pagini. Cu cât referatul este mai voluminos şi mai colorat, cu atât voi „împuşca o notă mai mare”. Trebuie să fiu atentă doar la două lucruri, care am observat că sunt costisitoare: foile de dosare în care pun referatele, (de care răspunde mami) şi tonerul de la imprimantă (de care răspunde tati). Ştiu doar că la imprimanta mea cu laser, tonerul este foarte scump. Aşa procedează toţi prietenii şi colegii mei din clasă. Dacă eu nu citesc referatul, sunt convinsă că nici profesorii nu citesc nimic şi iată că răsfoirea şi „citirea pe verticală” devine modul nostru de a exista şi de a învăţa. Sunt foarte curioasă ce fac profesorii cu sutele de referate pe care le colectează. Mă întreb unde le depozitează şi cum le valorifică. Internet am de când eram în clasa a 4-a şi pot spune că nu mai este un mister pentru mine. Eu îl cunosc pe el, el mă cunoaşte pe mine. Parcă suntem doi prieteni foarte buni şi nedespărţiţi. De curând am reuşit să-mi conving tatăl să-mi pună internet nelimitat prin cablu. Ne costă 30 de lei pe lună…aşa că este avantajos. În schimb am descoperit că am devenit obsedată de el. Când am o problemă dau fuga la calculator şi dau „search” pe Google…În două secunde găsesc tot de ce am nevoie…tema la română, un cuvânt în engleză, un film pe care vreau să-l vad, un clip cu Smiley sau cu Selena Gomez, soluţii pentru anumite întrebări „secrete” pe care le am. Acum câteva seri am avut o discuţie în contradictoriu cu tata, care are ceva împotriva internetului. Spune că îmi neglijez viaţa de mea reală de elevă şi devin o fiinţă semi-virtuală ! Spusele tatălui meu m-au făcut să conştientizez că în loc să citesc o carte, să cânt o melodie, să merg în parc cu prietenul meu care să mă încânte, vorbesc seara şi de cele mai multe ori noaptea cu prietenele mele pe Mess sau pe Facebook. De obicei vorbesc pe chat cu o foarte bună prietenă, Larisa, care-mi este şi colegă de clasă. Cu ea îmi permit să vorbesc despre orice şi oricine. Subiectele noastre de conversaţie sunt nenumărate. Mai tot timpul încercăm să ne consolăm una pe cealaltă (fie că ne certăm cu părinţii, fie că nu ne convine un anumit lucru în viaţa noastră privată. Da la această vârstă controversată nu puţine sunt momentele în care cad în melancolie când nu-mi convine ceva…şi atunci, nu contează ora la care mă apucă tristeţea, pentru că prietenii mei virtuali, îmi sunt alături orice ar fi. Bineînţeles că nu ne plângem de fiecare dată, ci mai discutăm de planurile noastre de viitor, de vacanţă, de modă, de bijuterii, de filme, de prieteni, de profi. După ce ies de pe internet observ că m-am abătut de la adevăratul scop al vieţii mele şi că nu am căutat esenţialul…în schimb am 3 ID pentru Mess şi 3 ID pentru Facebook. Mă îngrijorează şi faptul că am început să am „mai multe identităţi”, deocamdată doar 6, în funcţie de „calitatea prietenilor mei”. Acum ID meu a devenit ca un card bancar pe care trebuie să îl păstrez cu atenţie. Mai este un pericol: Fratele meu Cătălin, din clasa a IV, care este şi portar de fotbal, îmi citeşte toate mesajele pe care le primesc şi pe care le trimit. Aşa că am fost nevoită să îmi pun o parolă de acces de 24 de litere, ce nu poate fi identificată de nimeni. Doar aşa am reuşit să păstrez „secretul mesajelor mele”. Sunt convinsă că tot ce am scris pe net este accesibil providerilor reţelelor de socializare…cum se spune acum. Am mai păţit ceva curios. Am observat că internetul face o presiune enormă asupra tuturor membrilor familiei mele: Tati este interesat de maşinile şi utilajele agricole, mami învaţă Word şi este fană a melodiilor vechi dar bune, Cătălin este preocupat să „facă mişto de toţi şi de toate” persoanele din lista lui lungă de prieteni şi duşmani. Noroc că Lupu, căţelul nostru nu ştie de internet, că altfel ne-ar muşca pe toţi „la greu”. La noi în casă a fost o bătaie familiară, cine să intre primul pe net. Ne pândeam unul pe altul, ne certam, ne îmbulzeam, ne acuzam reciproc, ne dureau capetele. Aşa că tati a fost nevoit să mai cumpere al doilea computer, să mai cumpere un al doilea swich şi fiecare dintre noi să avem computerul nostru. Şi aşa internetul s-a instalat la puterea a doua. Sper ca părinţii noştri să se oprească doar la noi doi. Dacă ar mai veni pe lume un al treilea frate al nostru, sunt sigură că de la doi ani el va trebui să aibă al treilea computer şi astfel internetul se va instala la puterea a treia, cu regulile şi tentaţiile lui.
Simt cum am devenit un mic roboţel, manipulat
Si acum vă întreb eu pe voi…are rost să stăm mereu pe internet??? La cursul de comunicare, proful nostru ne-a ameninţat că nu avem voie să ne inspirăm de pe net şi nu avem voie să furăm nimic şi apoi să ne dăm noi autori. În plus ne cere mereu hand-out-uri. Ne cere creaţie. A început să mă streseze cu acest lucru. Dar presa înseamnă şi creaţie. Acum am observat că internetul omoară, încet dar sigur, creaţia noastră, pe care ne-a dat-o Bunul Dumnezeu. Cum am ceva de rezolvat, imediat caut pe net. Nu creez nimic. Caut (uneori foarte mult), apoi găsesc ceva (care nu îmi convine total), apoi listez (deoarece sunt stresată de timp). Închei prin a vă spune că totuşi, internetul este un rău necesar. El îţi oferă posibilitatea de a găsi informaţii şi de a cunoaşte persoane noi…dar la un moment dat devine rutină sau chiar un viciu…şi ca orice viciu, devine un pericol. Câteodată stau în faţa calculatorului ore în şir şi pierd noţiunea timpului. Sunt atât de captivată de avantajele oferite de internet, încât câteodată chiar uit că am lucruri mai importante de făcut, ca de exemplu: să-mi continui lecţiile, să mănânc, să fac năzbâtii, să citesc o carte frumoasă, să mă întâlnesc cu colegele de clasă, să produc ceva, să ies afară, să trăiesc liber, să mă duc la biserică, să merg cu rolele, să alerg în parc alături de cei dragi, să trăiesc printre prieteni, să desenez felicitări, să compun poezii, să scriu un articol pentru voi, etc. Apropos, vreţi să vă dau ID meu?” a consemnat Alexyss Şalavarin.
Centrul de instruire CEPECA Consulting Center Bucureşti împreună cu SNLO, Uniunea Sindicală Oltenia și Primăria Motru au lansat o acțiune importantă în municipiul Motru și anume Cursul de comunicare & lucru în echipe, adresat elevilor premianţi ai claselor VI, VII, VIII-a din Şcoala Nr. 1 din Motru și şcoala din comuna Valea Mânăstirii. Nu mai puţin de 32 de elevi au fost înscrişi la acest curs şi vor colabora, conform spuselor organizatorilor cu o echipă de instruire modernă. Dealtfel, tot în cadrul cursurilor, vor învăţa după standardele europene şi USA, vor participa activ pentru a crea o atmosferă destinsă, vor realiza un proiect real de angajare la firme private şi vor fi ajutați să obţină diplome de absolvire acreditată de MEC, care îi vor certifica în una din meseriile viitorului și anume: reporter media (TV, Radio, Presa, Show), specialist în comunicare, agent de marketing şi vânzări, Public Relation Officer (ofiţer de relaţii cu publicul) Full Suplier of General Manager (suplinitor al directorului general). De menţionat este faptul că lecţiile au un caracter practic, fiind focusate pe talentele native ale fiecărui elev şi sunt susţinute de lectori din institute de învăţământ superior, cu practică pedagogică europeană de tip After School.
