„În urma discuțiilor purtate pentru deblocarea și aplicarea în totalitate a prevederilor legii nr.197/2021, discuții avute cu Domnul Marius Budăi, Ministrul Muncii și Domnul Cristian Vasilcoiu, Ministru Secretar de Stat, am hotărât să intrăm în protest extrem (GREVA FOAMEI), în fața Ministerului Muncii!” a anunțat Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului „Energia” Rovinari.
Vasile Tivig, sindicalist în cadrul Complexului Energetic Oltenia, a declarat că s-a intrat într-o criză de timp în ceea ce privește aplicarea Legii 197, din perspectiva menținerii celor 1.800 de angajați în CEO, dar nu crede că acest protest va rezolva problema. „Este greu de crezut că protestul va produce efectele scontate. Nu cred că pot să rămână prea mult timp în greva foamei. Obiectiv, durează încă o săptămână în cel mai bun caz la Camera Deputaților, dacă va fi adoptat acel proiect de lege. Apoi încă 15 zile la președinte. Își pun în pericol sănătatea, pentru că nu se poate să fie adoptat acel act normativ într-un timp rezonabil. Legea 197, așa cum este acum, nu cred că va fi aplicată de către casele de pensii”, a declarat Vasile Tivig.
Cum s-a ajuns aici?
În această situație disperată s-a ajuns, la Complexul Energetic Oltenia, pentru că Ministerul Energiei nu a cerut Comisiei Europene prelungirea termenelor de închidere a capacităților pe cărbune, în condițiile în care lucrările la capacitățile pe gaze și panouri fotovoltaice, ce ar trebui să le înlocuiască, sunt întârziate. În acest fel, s-ar fi câștigat timp, pentru ca legea 197 să poată fi aplicată. Deputatul Mihai Weber are, însă, convingerea că schimbarea lui Virgil Popescu de la Ministerul Energiei și preluarea conducerii Guvernului de către președintele PSD Marcel Ciolacu va schimba situația. Acesta a declarat, cu ocazia rotativei guvernamentale, că se vor negocia noi termene. „În ceea ce privește sectorul energetic, prim-ministrul Marcel Ciolacu este consecvent: odată cu schimbarea ministrului Virgil Popescu, se modifică și abordarea în relația cu Comisia Europeană pe politica energetică a României. Așadar, rediscutarea termenelor asumate în Planul de Restructurare al Complexului Energetic Oltenia și corelarea cu planul investițional reprezintă o preocupare a noului Guvern, în domeniul energetic, lucru pe care l-am susținut și care a fost inserat în actualul program de guvernare. În prezent nu există nicio solicitare la Comisia Europeană în vederea rediscutării termenelor de închidere a capacităților pe bază de cărbune.” a declarat deputatul PSD Mihai Weber.