spot_img
21.6 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrefectul vrea studii geotehnice în Gorj

    Prefectul vrea studii geotehnice în Gorj

    Prefectul judeţului se declară tot mai interesat de prevenirea fenomenului de alunecări de teren în judeţ! În acest sens, acesta se va întâlni cu specialiştii în domeniu pentru a vedea la cât s-ar ridica cheltuielile legate de realizarea unor studii geotehnice. Acesta a declarat la Acces Tv că s-a dispus şi împroprietărirea sinistraţilor din locaţia Câmpu Mare- Albeni, oamenii fiind proprietarii imobilelor, dar nu şi a terenurilor de sub case.

    Autorităţile judeţene se declară tot mai îngrijorate de evoluţia fenomenului alunecărilor de teren, motiv pentru care vor să ţină sub control situaţia. În acest sens, prefectul judeţului Alin Văcaru susţine că este interesat de realizarea unor studii geotehnice în judeţ, încât să se prevină dezastrele provocate de eventualele alunecări ce s-ar putea reactiva. „Sunt foarte importante aceste studii geo, am purtat discuţii cu reprezentanţii ISU, de la Inspectoratul în Construcţii, pentru a vedea dacă s-au efectuat vreodată studii cu privire la acest fenomen, unde este situaţia respectivă. Voi face demersurile necesare pentru a vedea dacă se mai pot face astfel de studii, cât costă, încât să se evite pe viitor astfel de probleme”, a declarat prefectul Alin Văcaru, la Acces Tv. Prezent în emisiunea “Punctul pe I”, prefectul judeţului a comentat şi situaţia sinistraţilor din Câmpu Mare- Albeni, care pe lângă faptul că nu dispun de minimul de utilităţi, nu sunt nici proprietarii terenurilor pe care sunt construite casele. În acest sens, s-a dat dispoziţie autorităţilor locale de a se trece la împroprietărirea cetăţenilor prin concesionarea loturilor sau vinderea lor. Pentru a se reface cele cinci gospodării afectate de alunecarile de teren din Bumbeşti Piţic a fost înaintat un referat Executivului, solicitându-se acordarea de sprijin sub formă de materiale de construcţii. Văcaru a precizat că s-au cerut şi fonduri pe un alt proiect, ce prevede refacerea infrastructurii afectate de alunecările din cele 13 localităţi.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: