spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateProprietarii de pensiuni fac propuneri pentru dezvoltarea stațiunii Baia de Fier

    Proprietarii de pensiuni fac propuneri pentru dezvoltarea stațiunii Baia de Fier

    În cadrul evenimentului „Cicloturismul în Familie”, comuna Baia de Fier a organizat recent o întâlnire cu proprietarii de unități de cazare din zonă. Au participat peste 20 de proprietari de pensiuni, reprezentanți ai Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului „Acasă la Brâncuși”, ai Salvamont Gorj, ai parohiei Baia de Fier 1, ai GAL Parâng și GAL Gilort. Cei prezenți au venit cu o serie de propuneri constructive pentru promovarea destinației Stațiunea Turistică de Interes Local Baia de Fier. 

    În cadrul strategiei de promovare a proiectului DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII TURISTICE ȘI DE AGREMENT ÎN STAȚIUNEA BAIA DE FIER, JUDEȚUL GORJ este prevăzută și realizarea brandului turistic al localității, motiv pentru care cei prezenți au completat și un chestionar legat de posibile elemente ce pot duce la definirea brandului. Chestionarul va fi disponibil în scurt timp și online.

    La întâlnire au participat și Roxana Pistol,din partea Asociației Be Teen, asociație ce are în derulare proiectul Antreprenoriat de Viitor în Turism Rural, WEB LOGISTIC, firma care va realiza site-ul de promovare turistică a localității, Mitruț Stănoiu, din parte agenției de turism Romanian Adventures, Valeriu Claudiu Ștefan-membru al Comisiei Turism Intern în cadru ANAT, Comisia Vouchere de Vacanță, Comisia Juridică și de Fiscalitate, membru al Comisiei Juridice ECTAA-The European Travel Agents’ and Tour Operators’ Associations (ANAT-ul European, Bruxelles), reprezentant în Comisia Turism a Consiliului Național al IMM-urilor și Președinte regiunea Sud-Est al ANAT. De asemenea, Valeriu Claudiu Ștefan a făcut parte și din comisia de brand pentru județul Timiș. Acesta le-a oferit informații celor prezenți despre sistemul de gestiune hotelieră (PMS) și Channel Manager (CM), sisteme foarte utile în managementul hotelier.

    Oportunități pentru antreprenorii din turism

    În urma acestei întâlniri organizate de Primăria Baia de Fier, prin intermediul platformei Romanian Adventures, unitățile hoteliere din Baia de Fier pot fi introduse gratuit în sistemul de rezervări dedicat exclusiv turismului românesc. Doritorii pot trimite o solicitare direct către marketing@romanian-adventures.ro .

    De asemenea, în perioada următoare se vor centraliza propunerile vizavi de realizarea unor trasee turistice care să țină turistul ”ocupat” mai multe zile în Baia de Fier.

    Cei prezenți au concluzionat că, pentru a crește durata sejurului în Baia de Fier, este bine ca turistul să consume produse și servicii turistice prin intermediul unui pachet la care să contribuie mai mulți furnizori, fiecare specializat pe un anumit segment-cazare, masă, drumeție, escaladă, vizită peșteră, picnic, traseu de aventură, masă la stână ș.a.m.d. Acest pachet va putea fi accesibil turiștilor prin intermediul unui Tourist Pass Baia de Fier-un, bilet online prin care, odată achiziționat, turistul va avea acces direct la o serie de servicii fără să mai piardă timp cu rezervări, căutări, alte plăți etc.

    Un punct fierbinte atins a fost cel al punctelor gastronomice locale, cei prezenți dorindu-și o întâlnire cu factorii competenți în avizarea unor astfel de structuri.

    Primarul Dumitru Turbăceanu împreună cu managerul de proiect Manuela Bogdan au oferit detalii suplimentare despre proiectul DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII TURISTICE ȘI DE AGREMENT ÎN STAȚIUNEA BAIA DE FIER, JUDEȚUL GORJ precum și despre viitorul proiect prin care tot interiorul Peșterii Muierilor va fi adus la standarde moderne.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: