spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicBanii din privatizări, în datoria publică

    Banii din privatizări, în datoria publică

    Premierul Emil Boc a anunţat schimbarea destinaţiei banilor din privatizări „nu se vor mai duce direct în investiţii, ci se vor utiliza pentru plata datoriei publice”. În aceste condiţii, premierul consideră că vor rămâne mai mulţi bani pentru investiţii, acesta încercând să demonstreze că, indirect, banii din privatizări se duc în investiţii. Contrar declaraţiilor premierului, Ministerul Economiei a informat, la o solicitare a HotNews.ro, că „destinaţia sumelor obţinute din privatizare este cea stabilită de OUG nr. 113/2006 privind înfiinţarea Fondului Naţional de Dezvoltare, cu modificările şi completările ulterioare”.

    „Potrivit procedurilor legale înseamnă că acei bani se utilizează pentru ceea ce însemnă plata datoriei publice, prin excelenţă, şi având mai puţini bani de la bugetul de stat, pentru plata datoriei publice ne rămân mai multe resurse pentru investiţii. Cu alte cuvinte, orice ban care vine din privatizare indirect se duce în investiţii”, a explicat Boc. În urmă cu două luni, Ministerul Economiei a informat că banii care vor fi obţinuţi în urma vânzării unor pachete minoritare şi majoritare de acţiuni la companiile de stat convenite cu FMI vor fi băgaţi în celebrul Fond Naţional de Dezvoltare, care a fost creat în 2006. „Destinaţia sumelor obţinute din privatizare este cea stabilită de OUG nr. 113/2006 privind înfiinţarea Fondului Naţional de Dezvoltare, cu modificările şi completările ulterioare”, a răspuns Ministerul Economiei, la o solicitare a HotNews.ro.

    Complexurile, la un pas de privatizare!?

    În afară de cele de la Petrom, vor fi scoase la vânzare şi alte pachete minoritare de acţiuni, la companiile de stat din sectorul energetic şi transporturi: Transelectrica-15%, Transgaz-15%, Romgaz-15%, Nuclearelectrica-10%, Hidroelectrica-10%, Tarom-20%, CFR Marfa-20%. De asemenea, Hotnews arată că ar putea fi privatizate Oltchim, Complexele Energetice Turceni, Rovinari, Craiova, active viabile de la Termoelectrica şi companiile de distribuţie Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia şi Electrica Serv. Lista cu aceste companii poate suferi modificări iar până în prezent nu s-a luat încă nici o decizie. FMI a impus României ca până la sfârşitul anului să vândă cât mai multe pachete de acţiuni.

    Dian Popescu: „Banii obţinuţi trebuie să aducă plus valoare”

    Liberalul Dian Popescu a precizat că datoria publică a României nu este chiar atât de mare „datoria este de 36% din PIB”. Referitor la destinaţia banilor, liberalul consideră că „mai sunt portofolii de stat iar statul poate decide ce face cu cei 608 milioane euro, ce revin din vânzarea acţiunilor Petrom. Statul are dreptul de a folosi aceşti bani unde consideră iar acest joc cu datoria publică este doar un joc”. În plus, Dian Popescu crede că aceşti bani trebuie investiţi în aşa fel încât să aducă plus valoare, să aducă profit în următorii ani. „Trebuie să se dezvolte economia privată, să se facă noi investiţii. Este o problemă spinoasă”. La rândul lui, liderul PDL Târgu-Jiu, Nicolae Daviţoiu consideră că decizia premierului de a se achita datoria publică din aceşti bani este corectă. „Datoria publică înseamnă creanţele avute la firmele care au executat lucrări. Mi se pare corect să se achite această datorie iar diferenţa să fie folosită tot pentru investiţii. Acest lucru înseamnă plus valoare”, a mai declarat preşedintele PDL Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: