spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicO parte din angajaţi beneficiază de drepturi şi facilităţi

    O parte din angajaţi beneficiază de drepturi şi facilităţi

    Zece organizaţii sindicale din Complexul Energetic Oltenia, ce numără peste 8000 de membri-angajaţi ai companiei, au semnat un acord cu administraţia, şi care va ţine locul unui contract colectiv de muncă. În urma încheierii negocierilor, salariaţii în cauză vor beneficia în cea mai mare parte de drepturile şi facilităţile, avute şi în 2014. Transport, primă de vacanţă, sporuri sau prime ocazionale, acestea sunt doar o parte din drepturile de care cei peste 8000 de membri de sindicat vor beneficia până la 31 decembrie.

    După eşecul negocierilor de vineri, ieri, o parte din sindicatele din CE Oltenia au purtat discuţii cu administraţia companiei, ajungând la semnarea unor acorduri, care practic vor ţine locul contractului colectiv de muncă. De drepturile negociate şi prevăzute în acordul respectiv vor beneficia însă, aşa cum s-a susţinut, până la 31 decembrie 2015 doar salariaţii, membrii în sindicatele semnatare ale acordului încheiat. La discuţiile de ieri, au participat, au negociat şi au semnat acordul liderii de sindicat ale organizaţiilor sindicale din Termocentralele Turceni, Rovinari, Işalniţa, Craiova 2, de la unităţile miniere din Jilţ, Husnicioara, Roşia, Peşteana, Rovinari, Pinoasa, ECFU şi Tismana. La ora actuală, CE Oltenia nu este singura companie din ţară, care în lipsa unui contract colectiv de muncă, a trecut la încheierea de acorduri, situaţii similare înregistrându-se la CFR, Tarom sau CET Govora. Şeful CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a declarat că: „administraţia şi-ar fi dorit foarte mult să se semneze contractul colectiv de muncă, însă nu s-a putut. Acest acord, care s-a semnat, suplineşte contractul. În termeni comerciali, contractul este legea părţilor sau acordul părţilor. În mare, acest acord recunoaşte partenerilor sociali toate drepturile contractuale din 2014, cu câteva excepţii”. În situaţia în care va exista interes din partea altor organizaţii sau angajaţi de a semna acest acord, acest lucru se va putea face prin semnarea unor adiţionale cu sindicatele ce au semnat acordul ieri.

    Drepturi pentru cei peste 8000 de salariaţi

    În urma negocierilor purtate cu reprezentanţii sindicali de la cele zece sindicate, s-au luat o serie de decizii, ce privesc drepturi şi facilitaţi, dar de care vor beneficia doar salariaţii ce fac parte, în calitate de membri, din sindicatele semnatare ale acordului. Cum prevederile legale s-au schimbat, în ceea ce priveşte prima de vacanţă, aceasta nu se va mai acorda în bani, ci sub formă de voucher, care să fie folosit doar în scopul pentru care a fost dat. „Am hotărât împreună cu partenerii sociali, acordarea unui adaos lunar de 250lei/lună/salariat, respectiv 25 milioane lei vechi se vor da până la sfârşitul anului pentru fiecare salariat. Practic, se dă o primă de vacanţă introdusă în câştigul lunar, unică şi egală pentru fiecare salariat. Nu se vor mai da cuantumuri diferite, funcţie de salariu, la salariu mare, primă mare, respectiv la salariu mic, primă mică”, a explicat managerul Laurenţiu Ciurel. În ceea ce priveşte zilele de concediu, acestea au rămas în acelaşi cuantum, însă: „cu promisiunea organizaţiilor sindicale de a analiza atent cu posibilitatea reglării acestor zile pentru anul trecut pentru a uniformiza concediile, fiecare categorie de personal să beneficieze de acelaşi număr de zile de concediu”, a mai spus administraţia. Ciurel a mai declarat însă şi faptul că semnarea acestui acord s-a putut face în urma calculelor şi analizelor ce s-au realizat, şi în urma cărora în acest an va începe un program de restructurare cu 3000 de persoane, în sensul micşorării numărului de salariaţi, dar al menţinerii producţiei la acelaşi nivel. Tot în acordul semnat de sindicate şi administraţie, s-a mai stabilit ca pe parcursul acestui an să se acorde trei prime ocazionale, cea de Paşti şi de Ziua Meseriei, în valoare de 700 lei, sub formă de tichete cadou, iar cea de Crăciun va fi în valoare de minim 550 lei. „Am mai stabilit ca în lunile iulie-august să ne întâlnim pentru a analiza posibilitatea acordării cotei de cărbune. De asemenea, am stabilit ca periodic, chiar lunar, să discutăm cu reprezentanţii celor zece sindicate semnatare pentru a analiza situaţia economică a CE Oltenia, să luăm măsurile în consecinţă. Acest acord este valabil până la 31 decembrie, va fi dus la notariat şi înaintat la Inspectoratul de Muncă”, a mai spus Ciurel. Nu trebuie uitat faptul că cei peste 8000 de salariaţi vor beneficia şi de transport şi de sporuri.

    Riscuri

    În declaraţiile făcute, managerul CE Oltenia, vorbind de programul de restructurare prin care va trece compania în acest an, a prezentat situaţia grea prin care vor trece cei 1100 de salariaţi ai UMB Berbeşti, care începând de astăzi sunt angajaţi ai CET Govora. Astfel, Ciurel a explicat faptul că aceşti angajaţi pleacă din companie fără niciun fel de garanţie. „Dacă ar fi fost şi ei semnatarii unui contract colectiv de muncă, ar fi trebuit ca administraţia CET Govora să ţină cont de acest acord/contract. Din păcate, ei au făcut parte din FNME, nu a existat dialog şi pleacă din CEO, complet „descoperiţi”, pentru că la CET Govora nu există un contract colectiv de muncă, şi vor primi acolo ceea ce le va da administraţia”, a explicat Ciurel. În ceea ce priveşte restul angajaţilor din companie, care nu fac parte din sindicatele ce au semnat ieri acordul, s-a decis ca aceştia să beneficieze de ajutoare şi sprijin, în caz de producere a unor evenimente nefericite. Administraţia a mai explicat faptul că în lipsa unui contract colectiv de muncă sau a unui acord nu se pot acorda drepturi salariaţilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: