spot_img
13.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 17, 2024
Altele
    AcasăEditorialSfatul rabinului aplicat de Băsescu

    Sfatul rabinului aplicat de Băsescu

    Rabinul este îndrumătorul religios al unei comunităţi mozaice. Termenul înseamnă dascăl, maestru, el având sarcina de a transmite comunităţii, învăţăceilor, tainele credinţei, dar şi sfaturi pentru depăşirea unor neajunsuri. Rabinul este persoana la care merge orice membru al comunităţii atunci când situaţia îl depăşeşte, atunci când răul îl paşte, sau pentru a preveni ceea ce s-ar putea întâmpla nefast unei persoane, unei familii sau unei comunităţi. Trebuie ştiut că rabinul nu este cel care îţi dă atunci când nu ai, el este omul care dă numai sfaturi pentru a ieşi asupra nevoii. Dacă îl asculţi, este lucru garantat că vei ieşi din situaţii care par fără rezolvare. Prin urmare, condiţia este să îi urmezi sfatul. Astfel, se spune că un om nevoiaş a venit la rabin să-i ceară un sfat. Avea o familie numeroasă şi se simţeau strâmtoraţi în locuinţa pe care o aveau. Rabinul l-a întrebat: „Ai animale?”. Răspunsul a fost „Da!”. „Ce animale ai?”. „O vacă, un măgar, patru oi şi trei capre.” „Să bagi vaca în casă, cu voi!”. „Cum rabinule, că ne strâmtorăm de tot!?”, a zis buimac, evreul. „Să faci ce îţi spun şi să vi peste o lună să îmi spui cum este!”. Veni omul peste o lună văitându-se: „Rabinule, suntem mult mai strâmtoraţi!”. „Să bagi şi măgarul în casă şi să vi peste altă lună!”. Veni omul mai necăjit după o altă lună, la rabin: „Rabinule, e rău de tot!”. ”Să duci şi oile în casă!”. Auzind cele spuse de rabin, nevoiaşul îi zise: „Rabinule, am venit să mă sfătuieşti de bine, nu să mă strâmtorezi mai rău!”. „Să faci cum îţi spun, de aceea ai venit să te sfătuiesc, şi să vi după o lună!”. Omul, neştiind ce să mai creadă, merse acasă la familia care aştepta cu speranţa că în sfârşit, rabinul le va rezolva năpasta. Le povesti, apoi toţi, supuşi, aduseră şi oile în casă. După o lună şi mai grea, se reîntoarse la rabin: „Rabinule, este aproape insuportabil!”. Rabinul i-a sugrumat din nou speranţele: „Să bagi în casă şi cele trei capre, iar după o lună când te vei întoarce, îţi voi da ultimul sfat!”. După o lună şi mai grea, evreul veni la rabin şi îl rugă să îi dea un sfat mai înţelept, că el şi familia lui au trăit foarte chinuiţi în aceste patru luni. Îi mulţumea cerului că nu mai are şi alte animale. Rabinul i-a dat, în sfârşit, un sfat pe placul său: „Mergi şi scoate toate animalele afară din casă, iar de acum să stai numai tu, cu familia ta. Peste o lună vi să-mi spui cum este!”. Merse evreul acasă, mulţumit şi vesel, anunţând familia că de acum vor sta în casă numai ei, fără a mai fi strâmtoraşi de animale. Mare bucurie, mare, în familia nevoiaşului! După o lună veni omul la rabin, fără să mai aştepte întrebarea, îi zise maestrului: „Rabinule, îţi mulţumesc pentru sfat, eu şi familia mea, suntem fericiţi! Acum avem destul spaţiu, nu ca atunci când m-ai învăţat să aduc animalele în casă! Dascălul mozaic, i-a zis doar atât: „Mergi acasă, fiţi fericiţi, iar altă dată dacă vei mai avea nevoie de sfaturi, să vi că le vei primi cu toată bunăvoinţa!”. Se pare că un asemenea înţelept l-a sfătuit şi pe liderul autoritar al României, Traian Băsescu. Maestrul i-ar fi zis: „Taie Traiane, taie cât de mult, că de foame nu mor! Taie până la limita supravieţuirii! Tu nu vezi că românii tăi, stau bine? Maşini, de nu le mai suportă oraşele şi străzile, vilele apar precum ciupercile după ploaie, staţiunile sunt ghiotura de turişti, câte şi mai câte. Taie acolo. Taie cât vezi cu ochii!”. „Las’ că le tai maestre, le tai să mă pomenească, iar înainte de alegeri, le dau înapoi! Să vezi ce mai veselie! Generală! Să vezi ce mai voturi vor curge! Potop!” Nu ştim care o fi fost maestrul sfătuitor, dar întâmplător sau nu, nu cu mult timp în urmă, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, s-a întâlnit cu preşedintele românilor de pretutindeni, mai ales al celor din diasporă (sic), la Bucureşti …

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: