Teroare în ţara fiordurilor

Ziua de 11 septembrie 2001, avea să prevestească doar începutul unor atentate teroriste, la baza cărora se află fundamentaliştii islamici. Fanatismul din minţile unor indivizi educaţi şi antrenaţi special pentru asemenea operaţiuni demente, este de neînţeles. Ei spun că acţionează în numele lui Alah, deşi cruzimea unor asemenea acte demenţiale nu poate să-şi găsească o justificare indiferent de convingerile religioase, sau de ideologiile grupărilor din care fac parte. Deşi s-au făcut nenumărate speculaţii la unele dintre atentatele teroriste, un lucru este destul de elocvent: indiferent de cine şi de ce le-au comis, sau plănuiesc să le mai comită, oamenii care mor în asemenea atentate nu au nicio vină pentru divergenţele care apar la nivel politic, între anumite state sau zone de pe glob. Toate atentatele din ultima perioadă au fost revendicate de grupări teroriste din lumea islamică. Chiar şi ultimul atentat, cel de la Oslo, capitala Norvegiei, deşi a avut protagonist dovedit, un bărbat norvegian, a fost şi el revendicat de două grupări islamice, Ansar al – Jihad al Alami şi de Helpers of the Global Jihad. Este posibil ca Anders Behring Breivik, autorul masacrului de pe insula Utoya, unde au fost asasinaţi circa 80 de tineri laburişti, să aibă legături cu una din cele două grupări care îşi revendică atentatul. Chiar şi liderul libian, Muammar Gaddafi, a ameninţat că va riposta cu atacuri asupra Europei, datorită implicării militare NATO, în Libia. Chiar dacă a rămas fără liderul şi totodată fondatorul ei, Osama bin Laden, gruparea teroristă Al Qaeda, poate să fie în spatele acestui atentat sângeros. Deocamdată Breivik, cel care a intrat cu mitraliera peste tinerii laburişti şi i-a măcelărit, este arestat, şi cu siguranţă, autorităţile norvegiene vor afla multe detalii de la el. Problema cea mai acută care se pune, este cum se pot evita pe viitor asemenea acte terifiante, sau mai bine zis, ce se poate face pentru evitarea lor? Despre o anihilare a uneia sau mai multe grupări teroriste, în mod facil, nici nu poate fi vorba. Despre o intrare în dialog, sau despre negocieri, chiar dacă acestea reprezintă un compromis, la fel, nici nu încape discuţie. Pe de o parte, intrarea în negocieri cu teroriştii este un nonsens, iar pe de altă parte, nu intră ei, teroriştii în negocieri, mai ales dacă vorbim despre fundamentaliştii islamici. Totuşi au fost cazuri în care unele grupări teroriste şi-au încetat acţiunile sângeroase, fie că au fost anihilate, fie că s-ar fie căzut la înţelegere, dar aceste grupări nu proveneau din Orientul Mijlociu, sau din Caucaz, cum ar fi cazul „Văduvelor Negre”. Este vorba despre Brigăzile Roşii, grupare teroristă italiană, care acţiona în anii 70 ai secolului trecut, de care ne reamintim prin răpirea şi asasinarea liderului democrat-creştin, din aceea vreme, Aldo Morro, care a fost anihilată, dar şi despre gruparea teroristă irlandeză – IRA, sau gruparea spaniolă-bască, ETA. Acestea, cel puţin pentru moment au îngropat securea războiului, de unde s-ar putea deduce că ar fi vorba despre nişte înţelegeri, în urma unor negocieri. Dar ce facem cu arabii? Ei îşi motivează acţiunile demente, prin conflictele armate din Orientul Mijlociu. Unele ţări participante în teatrele de operaţiuni militare din lumea arabă, au avut de suportat acte teroriste precum Norvegia, exemplele SUA, Spaniei, Marii Britanii, sau Suediei. Dar cum se face că aceste conflicte armate, apar numai în zonele cu petrol, cum ar fi Irak, Libia, s-ar părea că urmează Iranul şi Venezuela, sau cu mari bogăţii minerale, cum este cazul Afganistanului?!? Ghici: dacă s-ar da drumul la scară largă, la automobilul cu propulsie electrică, cel puţin la nivel de autoturism, motiv pentru care s-ar diminua cu mult interesul petrolului, ar mai fi războaie în lumea arabă, sau atentate teroriste în Statele Unite Americane şi Europa?!? Răspuns: Nu ar mai fi, dar le-ar seca veniturile altor grupări (nevăzute) care nu se mai satură de bani, şi care generează în mod direct sau indirect, asemenea conflicte, şi de o parte şi de alta! Până atunci, se vor mai aprinde multe lumânări şi vor curge râuri de lacrimi, aşa cum se întâmplă acum, la Oslo.