spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMii de artificii și petarde confiscate de politiștii gorjeni

    Mii de artificii și petarde confiscate de politiștii gorjeni

    Peste 2.300 de articole pirotehnie, cu o valoare de aproximativ 3.700 lei au fost indisponibilizare de polițiștii gorjeni. Doi tineri, din Târgu Jiu și Motru, s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați comercializând artificii și petarde.

    “Polițiștii gorjeni au desfășurat activități de verificare a legalității operațiunilor desfășurate de persoanele fizice și juridice cu articole pirotehnie, pe raza județului. Cu această ocazie, polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat, în flagrant delict, un tânăr, de 24 de ani, în municipiul Târgu-Jiu, în timp ce oferea, fără drept, spre vânzare dintr-un autovehicul, 1.100 articole cu conținut pirotehnic și 33 de baterii de artificii, toate însumând 60 de kilograme, din categoria P1 și F2. La aceeași dată, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat, în flagrant delict, un tânăr, de 35 de ani, din localitate, în timp ce comercializa ambulant, la o tarabă, peste 130 de cutii cu articole pirotehnice, respectiv cantitatea de 1.390 bucăți din categoria F1, însumând 4 kg, fără a deţine autorizaţie legală pentru efectuarea de operaţiuni cu astfel de produse. Întreaga cantitate de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 3.700 de lei, a fost indisponibilizată de polițiști, în vederea continuării cercetărilor. Polițiștii au întocmit dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept”, a transmis IPJ Gorj.

    Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an, sau cu amendă. De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 de către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice, destinate a fi utilizate de către persoane autorizate (pirotehnicieni), constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an, sau cu amendă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: