spot_img
21.9 C
Târgu Jiu
vineri, mai 24, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPetre Grigoraş e cel mai tare din Galaţi

    Petre Grigoraş e cel mai tare din Galaţi

    Gata cu vacanţa şi pentru Petre Grigoraş. Fostul antrenor al pandurilor va antrena din cel mai scurt timp Oţelul Galaţi. De fapt trebuie spus că Grig va reveni la Oţelul pentru că acum ceva vreme tehnicianul a mai antrenat Oţelul. „Eu nu vă ascund faptul că discuţii au fost cu mai multe cluburi din Liga 1, imediat după ce am făcut conferinţa de presă în care am anunţat rezilierea contractului cu Pandurii”, a recunoscut Grigoraş marţi seara. Tehnicianul a fost în negocieri marţi noaptea, iar miercuri dimineaţa cei de la Oţelul au ajuns la o înţelegere cu Petre Grigoraş, acesta devenind antrenorul echipei care a fost campioană. „Am încetat pe cale amiabilă, colaborarea cu antrenorul principal Viorel Tănase. Totodată, vă anunţ oficial că noul tehnician al FC Oţelul Galaţi este Petre Grigoraş, unul dintre cei mai bine cotaţi antrenori români. Prezentarea oficială a domnului Grigoraş va avea loc vineri, 1 februarie, la o oră pe care o vom anunţa în timp util. De asemenea, tot vineri veţi afla şi alte surprize în lotul de jucători care va fi deplasat în Spania pentru cel de-al doilea cantonament al iernii”, a spus pe siteul oficial al echipei din Galaţi preşedintele Narcis Răducan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: