spot_img
18.5 C
Târgu Jiu
joi, iunie 27, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPeste 150 de companii americane vor veni în România în octombrie

    Peste 150 de companii americane vor veni în România în octombrie

    Ambasada României în SUA și Departamentul Comerțului din Statele Unite ale Americii au lansat pregătirile pentru organizarea evenimentului Trade Winds, programat să se desfășoare la București, în luna octombrie a acestui an, informează Ambasada României în SUA într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. Potrivit ambasadorului George Cristian Maior, prezent, la 28 februarie, la lansarea pregătirilor pentru Trade Winds, „organizarea acestui important eveniment în România arată nu numai interesul mediului de afaceri american pentru oportunitățile de comerț și investiții, ci și anvergura în creștere a dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic româno-american. Dezvoltarea acestei dimensiuni rămâne în continuare una dintre prioritățile acțiunii noastre diplomatice, iar lansarea acestui program acum, la numai câteva luni de la instalarea noii administrații americane, confirmă premisele foarte bune pe care se sprijină întreaga noastră relație bilaterală”.

    Trade Winds este un eveniment anual al Departamentului Comerțului, organizat împreună cu state partenere, care prezintă un profil economic și de afaceri atractiv pentru companiile americane. El se constituie într-o misiune economică de amploare, cu caracter regional, la care sunt așteptate să participe peste 150 de companii americane din toate domeniile de activitate — industrie, servicii, capital. La eveniment vor participa, alături de reprezentanții mediilor guvernamentale și de afaceri române și americane, oficiali și oameni de afaceri din Bulgaria, Croația, Grecia și Serbia, evenimentul fiind destinat regiunii sud-estice a Europei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!