spot_img
20.5 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateFabrica de confecţii, pe linia de plutire în 2014

    Fabrica de confecţii, pe linia de plutire în 2014

    Angajaţii fabricii de confecţii din Târgu-Jiu nu se pot plânge că nu au de lucru, cel puţin deocamdată. Directorul fabricii spune că italienii sunt cei mai nerăbdători să îşi primească gecile de puf comandate şi pe care salariaţii din Târgu-Jiu le au de executat până la finele lunii ianuarie. Salariile nu sunt nici ele ameninţate.

    Începutul de an aduce veşti dacă nu foarte bune, măcar liniştitoare pentru salariaţii Fabricii de confecţii din Târgu-Jiu, cea care încă strânge sute de comenzi şi care se menţine pe linia de plutire. Pentru articole de primăvară, cum sunt jachetele din puf, termenul limită este 31 ianuarie, lucru care îl bucură pe directorul unităţii. De altfel, Constantin Racoceanu a învăţat să ia lucrurile pas cu pas în anii de când se află la conducerea fabricii, cea care îmbracă occidentalii cu haine produse la Gorj, ieftine şi de calitate. Fabrica produce anual între 800 şi 900 de mii de euro. Din martie, la fabrică se va începe confecţionarea hainelor de primăvară, spune directorul Constantin Racoceanu, care se menţine optimist. „Deocamdată avem comenzi pentru luna ianuarie, în februarie nu ştiu ce va mai fi. Din martie începe programul de haine pentru iarnă, care va dura până în septembrie, aşa procedăm în fiecare an. Toate comenzile sunt de la patru firme din Italia care ne vor ţine fabrica ocupată la capacitate maximă. Programul de până acum se încadrează la termen”, a declarat Constantin Racoceanu, directorul Fabricii de confecţii.

    Eşalonarea la plată, o soluţie pentru a scăpa de datorii

    La capitolul datorii, conducerea spune că sunt aceleaşi de anul trecut, dar că de la Direcţia Generală a Finanţelor Gorj s-a acceptat plata lor eşalonată. „Datoriile sunt vechi, încercăm să le plătim, nu avem la utilităţi, ci doar la Finanţe unde avem eşalonare prinsă cu reorganizarea. În fabrică lucrează în prezent 230 de persoane”, a întărit directorul Racoceanu.

    Economii la… încălzire

    Partea bună este că nu sunt restanţe la utilităţi, chiar dacă pentru acest lucru s-au luat unele măsuri austere. Cum utilajele de încălzire costă foarte mult, sunt nevoite să mai facă şi pauză, spune directorul. În schimb, pentru a face faţă temperaturilor mici, angajaţii îşi mai iau o haină două în plus să le ţină de cald.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: