Interes major pentru evenimentul „Regăsirea ființei prin știință și credință” , organizat de Primăria Târgu Jiu și Consiliul Județean Gorj. Toate invitațiile oferite gratuit au fost epuizate.
„Toate invitațiile la evenimentul cultural – artistic „Regăsirea ființei prin știință și credință” au fost epuizate în doar câteva ore. Suntem plăcut surprinși de interesul uriaș al cetățenilor. Totodată, ne-am fi dorit să putem pune la dispoziție mai multe locuri.
Primăria Municipiului Târgu Jiu și Consiliul Județean Gorj, prin Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului” anunță de pe acum că acest eveniment va fi reluat, în așa fel încât să poată participa cât mai multe persoane”, a transmis Marcel Romanescu, primarul Municipiului Târgu Jiu.