spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateReuniune a Grupului de coordonare a tranziției la neutralitatea climatică Gorj

    Reuniune a Grupului de coordonare a tranziției la neutralitatea climatică Gorj

    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Tranziție Justă 2021-2027, a lansat Apelul de proiecte aferent Ghidului Solicitantului „Dezvoltarea întreprinderilor și antreprenorialului”, Componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”. Data de la care se pot depune proiectele este 20 decembrie 2023. De asemenea, lista codurilor CAEN neeligibile aferentă acestui apel de proiecte a fost aprobată, prin procedură scrisă a Comitetului de Monitorizare a Programului Tranziție Justă.

    Pentru a veni în sprijinul potențialilor beneficiari, care se află în etapa de pregătire și elaborare a proiectelor, dar și pentru a asigura premisele unei evaluări cât mai obiective a cererilor de finanțare, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de coordonator la nivel regional al elaborării Strategiei de specializare inteligentă RIS3 a propus corelarea, la nivel teritorial, a codurilor CAEN, cu domeniile identificate în Strategia Regională de Specializare Inteligentă Sud-Vest Oltenia 2021-2027, elaborată într-un cadru partenerial sub coordonarea ADR S-V Oltenia.

    Autoritatea publică județeană, în calitate de coordonator, a organizat în data de 15.11.2023, în format hibrid, reuniunea Grupului de coordonare a tranziției la neutralitatea climatică la nivelul județului Gorj.

    În cadrul reuniunii, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a prezentat propunerea listei orientative a codurilor CAEN corelate cu domeniile identificate în Strategia Regională de Specializare Inteligentă Sud-Vest Oltenia 2021-2027.

    De asemenea, s-a atras atenția asupra faptului că simpla menționare a codului CAEN nu indică faptul că, activitatea respectivă corespunde unui anumit domeniu identificat în Strategia de Specializare Inteligentă, fiind necesară o justificare temeinică a corelării codului CAEN aferent activității propuse prin proiectul pentru care se solicită ajutor de stat/minimis cu domeniile identificate în SRSI.

    Această justificare se va realiza în cadrul Planului de afaceri, asocierea activității cu codul CAEN fiind responsabilitatea solicitantului. Acesta va trebui să demonstreze că, activitatea asociată investiției propuse nu este exclusă de domeniile menționate în cadrul Anexei la Schema de măsuri de ajutor de stat aplicabilă, aprobată prin Ordinul MIPE nr. 3996/2023.

    Referitor la codurile CAEN pentru care sunt prevăzute condiționalități cu privire la eligibilitate, în etapa de evaluare a proiectelor, se va analiza și evalua dacă activitățile aferente proiectului supus evaluării se încadrează în situațiile menționate și sunt corelate cu domeniile de specializare inteligentă.

    În cazuri bine justificate, pot fi analizate investiții și în activități ce vizează alte coduri CAEN, ce ar corespunde domeniilor prioritare.

    „Facem precizarea că lista propusă de ADR Sud-Vest Oltenia este orientativă astfel că beneficiarii vor trebui să respecte prevederile Ghidului Solicitantului, în vederea elaborării și depunerii proiectelor”, transmite echipa Consiliului Județean Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: