spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateȘantierul Calea Eroilor: „La graficele de execuție mai putem lucra”

    Șantierul Calea Eroilor: „La graficele de execuție mai putem lucra”

    Vremea capricioasă ține departe pietrarii care ar trebuie să reabiliteze Calea Eroilor. Angajații sunt căutați pe șantier însă sunt de negăsit din cauza ploii. Autoritățile susțin că respectarea graficelor de execuție a lucrării depinde de condițiile meteorologice.

    Săptămâna viitoare ar trebui finalizați primii  50 de metri de pe Calea Eroilor. Termenul reprezintă o amânare mai veche care are toate șansele să nu fie respectat nici de această dată.

    „Așteptăm ca în zilele următoare să vină echipele de pietrari pe care societatea care execută lucrarea i-a contactat. Sper ca de mâine, în condițiile în care permite și vremea, să se lucreze. Nu se pot face lucrări de calitate pe ploaie. Din discuțiile avute cu constructorul, echipele care trebuie să amenajeze Calea Eroilor cu piatră vor ajunge pe șantier. În privința termenului, 15 noiembrie, vom vedea ce se poate face până atunci. Vom fi îngăduitori dacă vom avea motive întemeiate. Pe mine mă interesează ca la termenul final, stabilit prin acel adițional, să avem o Calea Eroilor finalizată. Dacă la graficele de execuție mai putem lucra, termenul final rămâne neschimbat” , susține primarul Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: