spot_img
30.9 C
Târgu Jiu
luni, iulie 1, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro a coborât spre 4,3 lei

    Euro a coborât spre 4,3 lei

    Leul, care s-a apreciat ieri faţă de euro, continuă să rămână decorelat de celalte monede din regiune, care înregistrau scăderi. Aprecierea, care a adus cursul euro de la 4,3533 la 4,3222 lei, poate fi pusă pe seama temerilor speculatorilor că BNR ar putea interveni, astfel că ei şi-au marcat rapid profiturile, după ce vineri cotaţiile urcaseră până la 4,3750 lei.

    Deschiderea s-a realizat la 4,3750-4,3610 lei, după care euro a coborât constant, în ciuda evoluţiilor negative de pe burse, în contextul impactului negativ pe care îl va avea intrarea în incapacitate de plată a Greciei, în ciuda măsurilor de austeritate luate. Presiunea pe vânzarea de valută cobora euro la cotaţii de 4,3030-4,3080 lei. Preţurile futures de la Sibiu înregistrau şi ele scăderi, tranzacţiile pe decembrie realizându-se la 4,30-4,3170, pe martie la 4,3250-4,3350 iar pe iunie 2012 la 4,35-4,3524 lei/euro. Cursul dolarului a crescut, datorită aprecierii lui faţă de euro, de la 3,2195 la 3,2369 lei, iar francul elveţian scădea de la 3,5703 la 3,5575 lei. Monedele din regiune înregistrau deprecieri faţă de euro, tranzacţiile pe cea poloneză realizându-se la 4,418-4,438 zloţi iar pe cea maghiară la 293,4-295 forinţi. Pe pieţele internaţionale, anunţul privind contractarea industriei manufacturiere din euro-zonă cât şi situaţia critică din Grecia, unde deficitul public va fi mai mare, 8,5% din PIB, decât obiectivul stabilit în iunie, 7,4%, au depreciat euro până la 1,3315 dolari. Aversiunea faţă de risc, a condus la o creştere a unciei de aur. La Londra, fixingul de dimineaţă creştea la 1.660 dolari, faţă de 1.620 dolari la cel de vineri seară. Pe sibex.ro, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,3318-1,3374 dolari şi la 1,1983-1,2139 franci elveţieni iar pe martie la 1,3346 dolari. Pentru ultima vineri din această lună uncia de aur se tranzacţiona la 1.646-1.660,4 iar pentru decembrie la 1.646,9 -1.660 dolari. De menţionat este faptul că sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!