
Trei pasageri au murit şi mai mulţi sunt răniţi după ce un autocar înmatriculat în România a fost implicat vineri într-un accident grav, pe o autostradă din Slovenia, relatează presa locală, potrivit news.ro.
Accidentul a fost provocat de şoferul autocarului, care a ieşit de pe carosabil şi a intrat pe terasament. Autocarul, care avea şi o remorcă s-a răsturnat pe o parte într-un şanţ, relatează Vestnik.si.
Cei trei pasageri care şi-au pierdut viaţa sunt două femei şi un bărbat, iar alţi trei pasageri sunt grav răniţi şi au fost duşi la Spitalul General din Murska Sobota. În prezent, starea lor este stabilă.
Autocarul plecase din Iași și mergea în Italia.