Nici nu s-a încheiat bine campania pentru prezidențiale și deja, pe alocuri, se pregătește tăvălugul campaniei electorale pentru alegerile locale, una care se anunță a nu fi tot atât de liniștită ca cea de acum.
Din acest punct de vedere, ceea ce se întâmplă la Bustuchin, războiul surd și lipsit de logică al unui primar cu viceprimarul localității, care este și liderul filialei PSD Bustuchin, nu este doar neproductiv pentru comună, ci și emblematic pentru modul în care unii aleși locali înțeleg să facă politică în interesul comunității, dar și campanie electorală înainte de vreme.
De fapt, problema la Bustuchin s-a iscat în momentul în care PSD Gorj și-a anunțat intenția de a-l nominaliza pe actualul viceprimar Gheorghe Stoenescu pentru a candida la funcția de primar, la alegerile din 2020. Din acel moment, Stoenescu a devenit, dintr-o dată, ba indispensabil pentru buna funcționare a liceului din Bustuchin, ba marele consumator de fonduri al comunei.
Și uite așa Ion Ciocea, un primar despre care oamenii vorbeau în trecut cum că ar fi extrem de destoinic, a ajuns să-și canalizeze întreaga energie într-un război politic, mergând până acolo încât să convoace o ditamai ședința de Consiliu cu doar două puncte pe ordinea de zi, dintre care unul, evident, demiterea viceprimarului.
Realitatea este că Ciocea nu este un caz singular, vreo „rara avis” în peisajul politic românesc. Majoritatea primarilor din mediul rural, indiferent de culoarea lor politică, și mai cu seamă acei primari care au deja un număr impresionant de mandate la activ, înghit cu greu posibilitatea de a nu mai fi edili. Fie pentru că percepția lor s-a deformat până într-atât încât consideră comuna ca fiind propria feudă, fie pentru că înțeleg mandatul de primar ca pe o funcție publică de unde este obligatoriu să iasă la pensie. Așadar, teama de a rămâne „fără serviciu”, „de a nu mai avea ce pune pe masă, copiilor”, îi face pe mulți edili din zona rurală să capete un comportament discreționar, să treacă la acțiuni care sunt la limita bunului-simț sau a legii, intersectându-se nu de puține ori cu hărțuiala.
Acest tip de acțiuni anunță, în mod previzibil, ce va să vină în campania electorală pentru alegerile locale. Din păcate, în multe localități rurale, locul proiectelor va fi luat de pungile cu ulei (PNL și-a „uns” electoratul chiar și în actuala campanie prezidențială), de intimidarea acelora care pot fi intimidați, de amenințarea suspendării ajutoarelor sociale pentru cei care beneficiază de ajutoare sociale și de multe alte tertipuri consacrate în atâția ani de democrație originală.
Cristina Petrovici
