Preşedintele Klaus Iohannis a semnat ieri decretele de eliberare din funcţie a mai multor judecători. Printre aceștia se află și două judecătoare din Gorj care vor ieși la pensie în septembrie.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretele privind eliberarea din funcţia de judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Târgu-Jiu a Elenei-Gabriela Stegăroiu (pensionare, la 3 septembrie). De asemenea, Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcția de judecător și a Florentinei Doina Săvulescu, de la Tribunalul Gorj, care se va pensiona la 3 septembrie 2018.