spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăSocialRepartizarea în licee

    Repartizarea în licee

    „După muncă şi răsplata”, spune o vorbă din bătrâni, iar pentru absolvenţii de gimnaziu tâlcul a fost regăsit în propria experienţă. Pentru unii însă, nu munca a fost problema, ci lipsa unui dram de noroc, necesar să obţină un loc la liceele spre care s-au orientat. În Gorj peste 4.700 de elevi au stat cu sufletul la gură, până nu au văzut dacă pe liste apar ca admişi sau respinşi. Pentru 35 de elevi gorjeni veştile nu le-au dat motive de fericire, ci de grija unei noi provocări în toamnă. Deşi elevii au completat fişe cu propriile opţiunile pentru licee, unele au fost fie prea puţine, fie greşite. O nouă şansă surâde la cea de-a doua etapă, în toamnă.

    Emoţiile nu par să ajungă la final pentru unii dintre absolvenţii de liceu.Vacanţa surâde din plin de acum celor care, ieri, au aflat la ce licee au intrat. În schimb ce pentru alţii corvoada aşteptării continuă până la a doua repartizare electronică, între 22-238 iulie. 35 de elevi din Gorj nu au fost repartizaţi la nici un liceu din judeţ, din diferite motive, iar libere au rămas 380 de locuri la licee precum Grupul Şcolar Energetic, Colegiul Naţional „Spiru Haret”, Liceul „Gheorghe Magheru” sau Liceul „Henri Coandă”. Cei mai mulţi elevi care nu au fost repartizaţi provin din zona Motru, unde au optat doar pentru liceul din localitate. „Cu excepţia celor 35 de copii, care nu au fost repartizaţi acum, absolvenţii de gimnaziu vor urma cursurile liceelor dorite. Exprimarea opţiunilor a fost importantă, dar în aumite situaţii au fost greşeli sau opţiuni limitate sau exclusiviste. Printre cei 35 de elevi nerepartizaţi se numără şi o elevă de la o şcoală din Târgu-Jiu, care a bifat foarte puţine opţiuni. Directoarea Şcolii Generale „Constantin Săvoiu”, Violeta Dulubei, este de părere că a contat şi îndrumarea părinţilor şi a dirigintei, dar fata nici nu a vut noroc cu o medie de peste 8 şi 10 opţiuni completate. Va avea şansă la a doua etapă, pe unul din locurile rămase libere la Spiru Haret, de exemplu”, a conchis directoarea Violeta Dulubei. Cea mai mica medie de admitere la Colegiul „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, profilul matematică-informatică a fost 8,55, iar la acelaşi profil, dar la Colegiul Naţional „Spiru Haret”, media limită a fost 9,30. La popul opus se află liceele cu profil tehnic, unde notele de intrare au fost foarte mici, iar locuri libere au rămas destule.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: