Iar tu, când posteşti, unge-ţi capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău…” (Matei 6, 17-18). Iată-ne ajunşi în pragul Marelui Post. Ultima Duminică care ne pregăteşte pentru nevoinţa postului este cea numită „Duminica Izgonirii lui Adam din Rai”. Şi pentru ce ni se aminteşte tocmai azi de izgonirea lui Adam din rai? Pentru ca să ne arate nouă cât de primejdioasă este neînfrânarea de la mâncare şi ce urmări grozave are păcatul lăcomiei. Deci, precum Adam a greşit lui Dumnezeu, mâncând din pom, aşa noi să-L împăcăm pe Dumnezeu, postind.
Aşadar să facem pe pământ ce nu a făcut Adam în rai. Adam a căzut prin mâncare, noi să ne sculăm prin post. Adam a călcat porunca postului şi a fost izgonit din rai, noi să o păzim, ca să dobândim raiul. Adam poftind a mâncat şi a murit, iar noi, omorând pofta prin rugăciune, să postim ca să fim vii. Spun Sfinţii Părinţi că Adam, după ce a fost izgonit din rai, a plâns 40 de zile la poarta Edenului, bătându-şi pieptul cu multă jale pentru a i se ierta păcatul şi a fi primit iarăşi înăuntru. Deci şi noi, astăzi, ne asemănăm strămoşului nostru. Depărtaţi fiind de împărăţia cerurilor pentru mulţimea păcatelor noastre, trebuie să plângem la uşa milostivirii lui Dumnezeu, prin post şi rugăciune, timp de 40 de zile, pentru ca să ni se ierte păcatele făcute peste an şi în toată viaţa noastră. Iată deci, vameşul ne-a învăţat cum să ne rugăm, fiul cel desfrânat ne-a învăţat cum să ne întoarcem la pocăinţă, iar Adam, strămoşul cel izgonit pentru mâncare, ne arată cum să plângem şi să răscumpărăm prin post păcatul lui. Deci ce este Postul Mare? Este o scară cu 40 de trepte care urcă prin înfrânare pe om de la pământ la cer. La capătul cel de jos stă săracul Adam, iar la cel de sus, Iisus Hristos răstignit şi înviat. Jos plânge strămoşul împreună cu noi, păcătoşii, iar sus aşteaptă Preamilostivul Dumnezeu. Jos robii, sus Stăpânul. Cât de minunată este rânduiala Bisericii! Postul Mare începe cu izgonirea lui Adam şi se termină cu Răstignirea Domnului, începe cu moartea şi se termină cu Învierea, începe cu pedeapsă şi se termină cu împăcarea omului cu Dumnezeu prin Sfintele Taine. Puterea postului însuşi Domnul nostru Iisus Hristos o laudă (Matei 17, 21), pentru că însuşi El a postit 40 de zile. O laudă de asemeni toţi Sfinţii Părinţi, pentru că toată viaţa lor au purtat osteneala postului. Sfântul Efrem Sirul spune aşa: „Postul este pacea caselor, liniştea cetăţilor şi a târgurilor. Postul este sănătatea trupului şi a sufletului. Postul vindecă boli, luminează mintea, înalţă la ceruri rugăciunile…”.
Orice faptă bună făcută cu post este primită de Dumnezeu
Lipsa postului, dimpotrivă, aduce mari pagube şi sufletului şi trupului. Lăcomia ruşinează rugăciunea, căci spun Sfinţii Părinţi: „Aburul mâncării nu lasă rugăciunea să se suie mai sus decât capetele noastre”. Unii zic că postul este o poruncă nouă, pusă mai ales de preoţi, deoarece nu face parte din cele zece porunci. Deci spun ei că nu ce intră înlăuntru spurcă pe om, ci ceea ce iese din om. Dar Sfântul Vasile cel Mare ne vine în ajutor şi zice: „Bătrână este porunca postului şi veche, de o vârstă cu omul. Pentru că înainte de orice altă poruncă, Dumnezeu i-a poruncit lui Adam în rai: Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci (Facere 2, 16-17)”. Cât timp Adam a păzit porunca postului, a moştenit raiul, iar când postul a lipsit din rai, omul a căzut, raiul s-a pierdut, veselia în lacrimi s-a prefăcut, mintea s-a îngroşat, trupul a murit, natura asupra omului s-a răsculat. Vedeţi urmările grozave ale lăcomiei? Satana a şoptit, ochiul a privit, Eva a întins mâna, Adam a mâncat, postul s-a călcat, omul a murit. Deci, pentru a dobândi iarăşi raiul pierdut, să împlinim porunca pe care a călcat-o Adam, să postim. În ce priveşte măsura şi vremea postului, să ştim că postul nu are aceeaşi măsură şi vreme pentru toţi. Măsura şi asprimea postului se măsoară cu puterea fiecărui om. Sunt trei măsuri de mâncare: mâncarea cu înfrânare, adică fără a te sătura; mâncarea până la saturare şi mâncarea cu îmbuibare – mai mult decât cere stomacul. (…) Postul şi rugăciunea sunt cele două aripi cu care sufletul zboară, ca o porumbiţă, la cer. Două sunt părţile omului, două sunt şi aripile lui: postul pentru trup şi rugăciunea pentru suflet. Mare este puterea rugăciunii întărită de post! Pe aceasta a ales-o oarecând Marele Moise, pentru a se învrednici să vadă slava lui Dumnezeu pe muntele Sinai şi să primească Tablele Legii, postind şi rugându-se de două ori câte 40 de zile. Pe aceasta a râvnit-o Ilie Proorocul, petrecând pe muntele Carmelului. Această dublă bunătate a arătat-o şi însuşi Mântuitorul nostru, postind şi rugându-se tot 40 de zile în pustiul Carantaniei. (…) Cu rugăciunea vameşului în inimă, cu pocăinţa fiului risipitor în suflet şi cu suspinul lui Adam în minte, să începem a urca cele 40 de trepte ale Postului Mare, încet, veseli, fără frică, tari în credinţă, plini de nădejde, îndemnându-ne unii pe alţii la buna nevoinţă. Iar la mijlocul postului, în Duminica Sfintei Cruci, vom face un mic popas. Şi după ce ne vom uita un pic înapoi, ne vom avânta iarăşi către capătul scării, unde ne aşteaptă Mântuitorul răstignit şi înviat. Iar după ce îl vom vedea pe Domnul, vom intra cu El în Ierusalim, vom primi inel şi haină nouă prin spovedanie, apoi vom cina din Prea Curatele Sale Taine şi gustând, vom vedea cât de mare este bucuria întâlnirii noastre cu Iisus Hristos. Amin!
Preot Ciucă Robert Ștefan
