spot_img
25.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, iunie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPROGNOZA METEO până pe 19 martie

    PROGNOZA METEO până pe 19 martie

    Valorile termice specifice primăverii vor continua să domine pe parcursul următoarelor două săptămâni în majoritatea regiunilor, însă, în acelaşi timp, vor exista perioade în care precipitaţiile vor fi prezente pe arii mai extinse, în special în zona Banatului, dar şi la munte, relevă prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 6 – 19 martie 2017, dată luni publicităţii.

    În regiunea Olteniei, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pe tot parcursul intervalului, astfel că maximele termice se vor încadra, în medie, între 13 şi 15 grade în prima săptămână şi între 12 şi 14 grade în cea de-a doua săptămână. De asemenea, media temperaturilor minime se va situa peste cea climatologică specifică perioadei şi va fi cuprinsă între 2 şi 6 grade Celsius. Va ploua temporar în perioada 6 – 10 martie, posibil moderat cantitativ în noaptea de 7 spre 8 martie, dar ploi slabe se vor semnala şi în intervalul 12 – 16 martie.

    La munte, regimul termic nu va avea variaţii importante pe parcursul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză şi va fi caracterizat de valori diurne de aproximativ 4 grade, în medie, în prima săptămână, şi de la 2 la 4 grade în cea de-a doua. Temperaturile nocturne vor fi uşor negative şi vor avea o valoare medie de până la -3 grade între 6 şi 13 martie, respectiv între -5 şi -4 grade pentru intervalul 14 – 19 martie. Precipitaţiile vor fi prezente la nivel local pe tot parcursul intervalului de prognoză, iar în jurul datei de 7 martie se pot înregistra cantităţi de apă mai importante.

    Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. AGERPRES

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!