O companie germană de consultanţă, Kienbaum Executive Consultants, a fost desemnată să găsească un manager pentru Complexul Energetic Oltenia, ce va rezulta în urma fuziunii dintre Complexurile Craiova, Rovinari şi Turceni şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Consiliul Concurenţei a aprobat fuziunea în februarie, iar decizia finală a fost luată de conducerile celor patru companii o lună mai târziu. Sediul central al Complexului Energetic Oltenia va fi stabilit în judeţul Gorj, la Târgu Jiu, cel mai probabil. Complexurile energetice şi SNLO au în derulare în prezent investiţii de aproape un miliard de euro.