spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateFostul edil din Samarinești, consilier personal al primarului municipiului Motru

    Fostul edil din Samarinești, consilier personal al primarului municipiului Motru

    Marian Ardeiu, fostul edil al comunei Samarinești, este consilier personal al primarului municipiului Motru, Cosmin Morega. „A fost numit pe o anumită perioadă“, a precizat primarul Cosmin  Morega.

    Marian Ardeiu nu a mai participat la alegerile anterioare, pentru că a fost declarat incompatil de către Agenția Națională de Integritate și și-a pierdut mandantul în anul 2018, ca urmare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Primarul fusese declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate, care a stabilit că Marian Ardeiu a fost, în acelaşi timp, primar şi fermier. Conform inspectorilor de integritate, edilul s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu 15 februarie 2012, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de primar al comunei Samarinești, cât și calitatea de comerciant persoană fizică, respectiv titular al Ardeiu Marian Întreprindere Individuală. Marian Ardeiu a pierdut procesul cu ANI.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: