spot_img
12.1 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 18, 2024
Altele
    AcasăActualitatePreşedintele PDL Gorj, preocupat de sectorul minier din judeţ

    Preşedintele PDL Gorj, preocupat de sectorul minier din judeţ

    Preocupat de situaţia sectorului minier şi energetic din judeţ, senatorul Ion Ruşeţ încearcă să-şi conştientizeze colegii din Parlament cu privire la importanţa acestui segment pentru economia naţională. Astfel, liderul democrat -liberal consideră că „importanţa sectorului energetic, sector strategic pentru orice stat, este cel mai bine subliniată de faptul că, şi în cazul României, energia reprezintă un produs cu o mare valoare economică, socială, strategică şi politică. Nu se poate realiza o economie şi o societate modernă, în evoluţie, fără o industrie energetică eficientă, capabilă să asigure şi să susţină cu energie diferitele ramuri economice”.

    Pe considerentul că România trebuie să devină un furnizor de securitate energetică pentru Uniune, Ruşeţ a precizat în declaraţia făcută că „sectorul energetic din România va trebui să facă faţă principalelor provocări care se manifestă pe plan naţional, la scara UE şi, respectiv, la nivel global: asigurarea securităţii ofertei de energie, creşterea competitivităţii economice şi reducerea impactului asupra mediului înconjurător. Aceste provocări sunt cu atât mai importante cu cât România are de recuperat decalaje severe în ceea ce priveşte gradul de performanţă economică faţă de ţările dezvoltate. Atât competitivitatea economică, cât şi dezvoltarea durabilă se bazează în mare măsură pe consumul eficient de resurse energetice şi de energie. România înregistrează o intensitate energetică primară şi finală extrem de ridicată comparativ cu media UE”. Mai mult decât atât, senatorul democrat-liberal este ferm convins de faptul că „tergiversarea procesului de înfiinţare a celor două companii Electra şi Hidroenergetica poate conduce, pe termen lung, la pierderea independenţei energetice a României „În aceste condiţii, pentru a se evita acest lucru, Ruşeţ este de părere că este nevoie de două companii mari comparabile cu companiile din Europa, atât ca dimensiune, cât şi ca structură a ceea ce priveşte producţia de energie. „Producţia de energie din România este rigidă, avem producători pe cărbune, avem producător nuclear şi producător pe hidro, însă nu avem create condiţiile unei competiţii reale pentru că niciodată nu se va putea pune în competiţie producătorul pe hidro cu cel pe cărbune în ceea ce înseamnă valorificarea în mod transparent pe piaţa energiei”, a mai declarat în faţa colegilor parlamentari, Ion Ruşeţ. În opinia liderului democrat-liberal, restructurarea segmentului energetic prin gruparea companiilor strategice din energie în doi giganti, Electra si Hidroenergetica este susţinută de avantajul că cei doi giganţi ar putea concura pe piaţa regională cu societăţi similare europene, se vor asigura resurse financiare pentru investiţiile necesare, evaluate la 2-3 miliarde euro, cota de piaţă a celor două companii gigant, care este aproape de 90%, va scădea de-a lungul timpului prin încurajarea unor parteneriate public-private iar prin includerea SNLO şi CNH în cele două companii se vor păstra locurile de muncă în sectorul minier.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: