spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateUnul dintre minerii arşi a fost operat

    Unul dintre minerii arşi a fost operat

    Cei doi mineri, care au suferit arsuri grave în urmă cu aproximativ o săptămână în urma unui accident de muncă, au ajuns cu bine la spitalul Charleroi din Belgia, iar unul dintre ei a fost operat în urmă cu două zile. „Au ajuns cu bine în Belgia, la spitalul din Charleroi. Unul dintre mineri a fost operat. I s-a făcut o primă operație de grefă și sunt stabili. Sperăm ca totul să fie bine“, a spus Dan Vâlceanu, deputat PNL de Gorj.

    Accidente de muncă în serie

    Gheorghe Fudulache, în vârstă de 40 ani, și Emanoil Grivei, de 48 ani, ambii electricieni la Complexul Energetic Oltenia, au fost răniți sâmbătă la locul de muncă, din cariera Pinoasa, de o flamă produsă la un transformator de 6.000 Volți. Cei doi au fost internaţi, iniţial, la Spitalul de Arși și Floreasca, iar, ulterior, au fost transferaţi la un spital din Belgia, pentru a beneficia de condiții mai bune de tratament. În aceeași zi, un alt miner s-a ales cu piciorul fracturat, după ce un bulgăre de cărbune l-a lovit. În urma acestui accident, conducerea exploatării miniere Pinoasa a fost înlocuită. Din păcate, accidentele au continuat. Un eveniment mortal a avut loc la cariera Peșteana, unde un lăcătuș mecanic de 48 de ani a fost lovit de un cablu de la banda de transport cărbune și a murit.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: