spot_img
21.6 C
Târgu Jiu
duminică, iunie 23, 2024
Altele
    AcasăEconomicBunoaica e nemulțumit de faptul că politicienii discută doar cu marii lideri

    Bunoaica e nemulțumit de faptul că politicienii discută doar cu marii lideri

    Unul dintre liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia, Nicu Bunoaica, este nemulțumit de faptul că politicienii aflați la guvernare aleg să discute numai cu marii lideri de sindicat din companie. Este vorba de liderii sindicatelor afiliate la cele patru mari federații reprezentative. Nicu Bunoaica, președintele Sindicatului Solidaritatea 2013 de la Cariera Minieră Lupoaia, a declarat că va participa marți la discuțiile cu parlamentarii, care sunt programate la București, chiar dacă se află la conducerea unui sindicat mai mic

    La Palatul Parlamentului are loc marți o întâlnire la care au fost invitați liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia, parlamentarii de Gorj, ministrul Muncii, Marius Budăi, precum și președintele Casei Naționale de Pensii. Se va discuta pe marginea problemelor legate de aplicarea Legii 197 din 2021 privind introducerea de condiții speciale de muncă la nivelul Complexului Energetic Oltenia. Legea scade vârsta de pensionare cu 13 ani pentru personalul din producție, din companiile energetice, dar nu se aplică retroactiv. La Senat este înregistrat un proiect de modificare a legii actuale, în așa fel încât să angajații Complexului Energetic Oltenia să se poată pensiona mai devreme.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!