spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicVor creşteri salariale pe 2015

    Vor creşteri salariale pe 2015

    Luna ianuarie a anului 2015 va însemna începutul negocierilor la contractul colectiv de muncă! Declaraţia a fost confirmată de directorul general din cadrul Diviziei Energetice, Aurel Medinţu, acesta susţinând că deja administraţia lucrează la întocmirea bugetului pe 2015, încât să aibă loc o continuare de la reducerea veniturilor, la reducerea costurilor. De la polul opus, sindicatele îşi fac strategii de negociere, creşterea salariilor şi menţinerea locurilor de muncă fiind marile premise.

    La ora actuală, administraţia din Complexul Oltenia lucrează la realizarea bugetului pe 2015, pentru a se vedea care sunt posibilităţile Complexului Oltenia din punct de vedere al veniturilor, Medinţu menţionând în acest sens că reducerea veniturilor să fie continuată cu o reducere a costurilor.

    Discrepanţe la salarizare

    La Sindicatul Mine Energie Oltenia, organizaţia de tineret şi-a propus o mai bună reglementare, încât să nu existe diferenţe la clasele de salarizare. „Vom stabili anumite obiective şi vor avea loc discuţii cu administraţia. În ceea ce mă priveşte, prin funcţia pe care o deţin în cadrul SME Oltenia, voi încerca sa-mi ajut colegii, să asistăm la o apropiere a claselor de salarizare, încât să nu mai existe discrepanţe între angajaţi”, a precizat preşedintele Organizaţiei de Tineret, Ciprian Nacu.

    Negocieri dure

    Preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldăruşe, vede perioada aferentă procesului de negociere a contractului colectiv pe 2015 ca fiind una foarte grea, în condiţiile în care nu s-a dorit a exista un sindicat reprezentativ la nivel de companie, care să militeze pentru drepturile salariaţilor. „Vor fi negocieri dure, iar noi avem obligaţia de a-i reprezenta cu adevărat pe oameni. Aşteptăm datele economice de la CE Oltenia, iar marea nerealizare a acestui an este dată de faptul că nu s-a putut constitui acel sindicat reprezentativ, care să fi fost o forţă importantă la aceste negocieri. Pot spune, însă, că asupra companiei sunt atacuri externe ce vin din partea unor companii axate pe energia verde”, a declarat liderul SME Oltenia. Acesta consideră că unitatea şi solidaritatea trebuie să existe în rândul angajaţilor, în condiţiile în care compania va încheia anul cu profit din producţie.

    Pârvulescu: „locurile de muncă păstrate”

    Cu gândul la strategia de negociere este şi vicepreşedintele FNME, Dumitru Pârvulescu, acesta declarându-se revoltat de faptul că s-a ajuns la o polarizare salarială, în care anumiţi directori au salarii foarte mari în detrimentul salariaţilor. „Ţelul nostru este acela de a păstra locurile de muncă, dar şi să existe o plată corespunzătoare la munca depusă. Din păcate în CE Oltenia s-a polarizat salarizarea! Sunt directori ce au salarii de sute de milioane de lei, iar la restul angajaţilor le au fost scăzute salariile. Aşa ceva nu este normal într-o societate de stat! Salariile trebuiau să fie armonizate şi indexate cu rata inflaţiei. Vom cere mărirea salariilor, să dea măcar cât este rata inflaţiei”, a explicat vicepreşedintele FNME. Rămâne de văzut ceea ce se va întâmpla cu aceste negocieri ale contractului colectiv, mai ales ca sunt semnale de alarmă trase legat de faptul că nerealizarea acestui sindicat reprezentativ poate duce la eşec al negocierilor. Cât despre echipa de negociatori, deocamdată aceştia nu au fost desemnaţi, însă sunt voci sindicale ce susţin tot mai mult ideea că preşedintele executiv Ion Ruşeţ nu s-ar regăsi printre cei care vor susţine drepturile minerilor în faţa administraţiei, ca urmare a divergenţelor existente cu anumiţi lideri sindicali.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: